De Înviere, mare grijă la incendiile provocate de lumânări

99

Articole de la același autor

Peste numai câteva zile, creștinii sărbătoresc Învierea Domnului, prilej pentru toate lăcașurile de cult să fie asaltate de cetățeni și, inevitabil, expuse unor riscuri majore de incendii. 


"La începutul fiecărei slujbei, reprezentanții bisericii ar face bine să le explice credincioșilor că lumânările aprinse trebuie supravegheate îndeaproape și ținute cu grijă pe timpul aglomerației, astfel încât să nu atingă părul sau hainele unei alte persoane. La terminarea slujbelor religioase, lumânările aprinse vor fi stinse în mod obligatoriu", vă sfătuiesc reprezentanții ISU Dobrogea. 
De asemenea, militarii spun că oamenilor trebuie să li se aducă la cunoștință care sunt căile de evacuare din lăcașele de cult și să li se explice cum să se comporte în cazul unui incendiu izbucnit în incinta acestora (să-și păstreze calmul, să evite îmbulzeala și, astfel,  producerea unor accidente nedorite, să încerce să stingă flăcările cu forțele și mijloacele existente, până la venirea pompierilor).
 
În plus, parcarea autoturismelor și autocarelor este bine să fie făcută în vecinătatea lăcașurilor de cult, astfel încât, în eventualitatea producerii unui incendiu, acestea să nu blocheze ori să îngusteze căile de acces necesare pentru intervenția autospecialelor pompierilor. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5827 secunde