De ce sună constănțenii la Ambulanță? "Miroase a gaze pe scară"

297

Articole de la același autor

Când să suni și când să nu suni la Ambulanță? Multe persoane nu au înțeles nici până în prezent că serviciile de Ambulanță nu intervin în cazul în care pe scară miroase a gaze, și continuă să alerteze cadrele medicale făcând glume de prost gust. Însă operatorii știu, în fiecare situație, cine a sunat, astfel că responsabilii sunt sancționați.

Mulți constănțeni "glumeți" nu știu să recunoască o limită până nu o încalcă. Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Jude-țean Constanța spun că se confruntă cu telefoane date "la mișto", indivizi care consideră că vor rămâne nepedepsiți pentru că…nu are cine să-i depisteze. Acest lucru, însă, este greșit, pentru că operatorii te localizează din momentul în care apelezi serviciul.

"În momentul în care apelezi 112 se verifică numărul de telefon, chiar dacă se sună cu număr ascuns, dar și locația aproximativă a persoanei care apelează. La numerele de telefon cu abonament apar datele apelantului, acolo nu este nicio problemă. La cartelă, însă, apare zona aproximativă din care se sună. Operatorul verifică numă-rul de telefon și adresa apelantului. Dacă, de exemplu, o persoană sună dintr-o localitate, însă apare pe hartă ca fiind în altă zonă, deja se pun întrebări în privința veridicității apelului", explică dr. Marian Beciu din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

De ce sună unii constănțeni la Ambulanță

Constănțenii sună la Ambulanță pentru că au rămas fără benzină la mașină și nu au cu ce să ajungă în oraș, pentru că îi doare puțin capul sau pentru că sunt plictisiți și nu au cu cine să vorbească.

"Apelul fals este un apel nejustificat, poate fii o glumă sau poate fii un apel care nu ne este adresat nouă. Am avut cazuri în care per-soanele au sunat să spună că mirosea a gaze pe scară. Mai sunt glumele de prost-gust. Unele persoane, care au o experiență în domeniu, sună la ambulanță, sunt localizați, iar când ajungem la fața locului se ascund, scopul lor fiind doar acela de a pune ambulanța pe drum", spune cadrul medical.

"De ce mă ține operatorul atât la telefon?"

În multe situații, cei care sună la Serviciul de Ambulanță sunt nemulțumiți de faptul că autospeciala vine prea târziu, iar operatorul le pune prea multe întrebări. Însă medicii spun că întrebările sunt esențiale pentru a ști despre ce eveniment este vorba și câte victime sunt.

"Întrebările puse de operator îi ajută să înțeleagă situația. Acesta pune întrebări în primul rând pentru a localiza foarte exact incidentul, apoi se întreabă despre tipul de incident. În cazul unui accident rutier, spre exemplu, trebuie să știm clar între ce autovehicule a avut loc impactul, pentru a ști ce și câte ambulanțe să trimitem, la ce să ne așteptăm când ajungem la fața locului", explică doctorul.

Cinci minute până pleacă elicopterul

"Din momentul în care se primește apelul plecăm de la sediu în maxim două minute. Inclusiv elicopterul pe care îl avem, în cazul unui eveniment grav, poate decola în maxim cinci minute, pentru că nu este încărcat cu cantitatea maximă de combustibil. Cu această cantitate se poate ajunge chiar și la Brăila sau Galați", afirmă Marian Beciu.

Cetățenii turmentați

Printre cele mai des întâlnite cazuri din acest sezon se numără… consumul excesiv de băuturi alcoolice. Cetățenii se îmbată, uneori ajungând și la comă alcoolică, după care rudele sună la Ambulanță, cerând ajutor și spunând că habar nu au ce a pățit "victima".

"Patologia predominantă de sezon este traumatismul produs prin consumul excesiv de băuturi alcoolice, în special în perioada de week-end. Însă și persoanele aflate în stare de ebrietate sunt considerate tot lipsite de ajutor. De obicei, persoanele care fac apelul la 112 în astfel de situații, chiar dacă sunt întrebați, nu dau toate detaliile despre situație. Însă există tot felul de situații. De exemplu, dacă o persoană rămâne în stare de ebrietate pe stradă, iar noaptea se fac mai puțin de două grade Celsius, până dimineață aceasta va fi moartă și înghețată", povestește medicul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 14 August 2013
Stire din Eveniment : La plajă, cu AMBULANȚA PUȘCĂRIEI!
Pagina a fost generata in 1.561 secunde