Dănuț, copilul căzut în puț S-A TREZIT ȘI A PLÂNS

293
Dănuț, copilul căzut în puț S-A TREZIT ȘI A PLÂNS - cazut-1493362559.jpg
Copilul de un an și opt luni scos din puț s-a trezit și a plâns, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Spitalul "Grigore Alexandrescu". Băiatul răspunde tratamentului aplicat și va fi supus unui consult neurologic în cursul zilei de astăzi. Totuși, medicii atrag atenția că nu este în afara oricărui pericol și că va rămâne internat la Terapie Intensivă. 


"Vestea bună este că a fost detubat ieri. Asta înseamnă că a răspuns tratamentului aplicat. Pulmonar nu putem spune că este foarte bine, dar respiră spontan. S-a trezit, a plâns. Privește. Să sperăm că după consultul neurologic care va fi făcut astăzi vom avea un răspuns pozitiv și din acest punct de vedere. Nu putem spune că este în afara oricărui pericol, sperăm că va merge bine în continuare. Este în continuare la Terapie Intensivă", a spus purtătoarea de cuvânt a spitalului, potrivit Digi24.ro.

Raluca Alexandru a precizat că starea critică se menține până când copilul va fi mai bine pulmonar, pentru că are probleme respiratorii, respiră greu și se aud anumite sunete în respirație.

Băiatul de nici doi ani a căzut, marți, în puțul din curtea casei din localitatea Balta Sărată, județul Teleorman și a rămas blocat la aproximativ 16 metri adâncime, fiind scos după zece ore de către echipele de intervenție. După ce i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din București, unde este internat în secția de Terapie Intensivă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0356 secunde