Cursă mortală sau coincidență nefericită? Un tânăr a murit pe loc

619
2
Cursă mortală  sau coincidență nefericită?  Un tânăr  a murit pe loc - ambulantapozamare-1424637904.jpg

Articole de la același autor

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost ultima pentru un tânăr din Hârșova. A murit după ce a depășit o altă mașină. Martorii, însă, spun că șoferii s-ar fi luat la întrecere.

Tragicul eveniment s-a produs în jurul orei 3.30, pe DN 2A. Pandele Bairam Memet, de 25 de ani, conducea un BMW dinspre Hârșova către Constanța. La un moment dat, ajungând la kilometrul 128, tânărul s-a angajat în depășire, iar în momentul în care a revenit pe banda sa, a acroșat BMW-ul pe care îl depășise și care se deplasa în aceeași direcție, condus de Marius Eduard Gafar, de 24 de ani. Acesta din urmă era băut, rezultatul fiind de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi șoferi erau prieteni.

În urma coliziunii, primul BMW a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat de mai multe ori. Tânărul de 25 de ani nu a avut nicio șansă. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, acesta a decedat pe loc. În mașina pe care acesta o conducea, se mai aflau și George Cristian Țuțuianu, de 24 de ani, și Cristina Alexandra Cioacă, de 22 de ani, care au fost transportați la spital, fiind răniți ușor. Tot la unitatea spitalicească a ajuns și șoferul celui de-al doilea BMW, care se află în stare gravă.

Oamenii legii nu exclud varianta ca cei doi șoferi să se fi luat la întrecere, mai ales că erau prieteni și conduceau aceeași marcă de mașină. Martorii spun că cei doi șoferi s-au urcat la volan, însoțiți de alți prieteni, după ce au petrecut la o discotecă din Hârșova. Se pare că aceștia se îndreptau către un magazin.

Familia tânărului de 25 de ani se pregătește de înmormântare. Pandele Memet era tatăl a trei copii. Pe pagina de socializare a bărbatului au început să curgă mesajele de condoleanțe. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 21 Februarie 2015
Stire din Eveniment : Accident rutier cumplit! TREI MORȚI
Pagina a fost generata in 0.9736 secunde