Cum se vor calcula pensiile militare. Diferențele de bani, plătite începând cu noiembrie 2016

1974
Cum se vor calcula pensiile militare. Diferențele de bani, plătite începând cu noiembrie 2016 - pensiimilitare-1457718823.jpg
Guvernul a aprobat la ultima ședință două hotărâri pentru aprobarea normelor de aplicarea prevederilor articolului 121 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale din MApN, MAI și SRI. 

Potrivit unui comunicat al Executivului transmis redacției, actele normative sunt esențiale pentru asigurarea implementării optime a noului cadru normativ privind pensiile militare de stat, intrat în vigoare de la 1 ianuarie.

"În noul context legislativ, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, se impune adoptarea normelor pentru aplicarea prevederilor art. 121 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat pentru a reglementa modalitatea restituirii sumelor reprezentând diferențele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza legislației adoptate ulterior (Legea 119/2010 și OUG 1/2011, aprobată prin Legea 165/2011, cu modificările și completările ulterioare). Se respectă, astfel, principiul specific dreptului asigurărilor sociale de menținere în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei, în ipoteza recalculării acesteia ca urmare a modificării cadrului legal", se arată în comunicatul citat. 

Executivul menționează că, odată cu integrarea sistemului pensiilor militare de stat în sistemul public de pensii, persoanele beneficiare de pensii militare în temeiul cadrului normativ anterior datei de 1 ianuarie 2011 s-au regăsit în imposibilitatea identificării documentelor care dovedesc veniturile obținute în activitatea profesională cu prilejul recalculării pensiei. 

Restituirea sumelor de bani rezultate din calcularea diferențelor între cu-antumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele stabilite în baza Legii nr.119/2010 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011, se face doar la cererea titularului dreptului de pensie (sau de tutorele ori curatorul acestuia, de către persoana căreia i s-a încredințat ori i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, de-pusă personal sau prin mandatar de-semnat prin procură specială), în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a legii.

Referitor la hotărârea privind atribuțiile, organizarea și funcționarea caselor de pensii sectoriale din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afaceri-lor Interne și Serviciul Român de Informații, se impunea, în noul context legislativ, aplicabil de la 1 ianuarie 2016, stabilirea atribuțiilor, organizării și funcționării caselor de pensii sectoriale din cele trei instituții pentru a răspunde mai bine solicitărilor pensionarilor militari.

O primă măsură reparatorie menită să atenueze inechitățile prezentate în Nota de Fundamentare, "cauzate de motive obiective, independente de voința pensionarilor, a fost adoptată în 2013, grație intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. În concret, dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 241/2013 prevăd că pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010, însă la alin. (2) al aceluiași articol s-a statuat că plata acestor drepturi bănești se efectuează doar începând cu data de 1 octombrie 2013."

Potrivit hotărârii de Guvern, pensionarii militari din Armată, Interne și serviciile de informații vor primi diferențele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 și cele efectiv plătite în baza Legii nr.119/2010 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, cu modificările și completările ulterioare. Banii vor fi restituiți eșalonat astfel: în luna noiembrie 2016 se vor plăti diferențele aferente anilor 2011 și 2012, iar în luna noiem-brie 2017, pentru diferențele aferente anului 2013.

"Pentru cererile depuse după data de 30 septembrie 2016 diferențele aferente anilor 2011-2013 se achită într-o singură tranșă, în lunile noiembrie sau decembrie 2017, după caz. Pentru cererile depuse până la data de 31 decembrie 2017, în cazul cărora nu s-a efectuat plata diferențelor până la finalul anului 2017, restituirea se efectuează într-o singură tranșă, în trimestrul I din anul 2018", se specifică în hotărâre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6219 secunde