Cum se va circula pe podul Agigea, de Paște

1354
Cum se va circula  pe podul Agigea, de Paște - fondcumsevacirculapepodulagigeap-1397233725.jpg

Articole de la același autor

Veste bună pentru constănțeni și pentru turiștii care vor să petreacă sărbătorile pascale și vacanța de 1 mai în sudul litoralului: traficul pe podul Agigea nu va fi întrerupt în perioadele respective, ci se va circula pe trei benzi. 


Reprezentanții Companiei Națio-nale de Autostrăzi și Drumuri Na-ționale din România (CNADNR) au anunțat modificarea programului de închidere a traficului de podul Agigea, pentru perioada sărbă-torilor pascale. 
Astfel, în intervalul 17 - 22 apri-lie, pe pod se va circula pe trei benzi, "în funcție de volumul de trafic înregistrat în acest timp, pe cele două direcții de deplasare". Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, a precizat pentru "Cuget Liber": "Se va proceda precum la Eforie, vor fi folosite benzi reversibile; în perioada inițială, când traficul va fi mai mare spre sudul litoralului, vor fi două benzi pe sensul spre Mangalia și una spre Constanța. Ulterior, în perioada când oamenii se întorc spre case, va fi invers. Oricum, în zonă este în permanență un echipaj de poliție, astfel că dacă se va constata că situația din teren nu se potrivește cu previziunile noastre, imediat va fi schimbat sensul de mers. Pe pod s-ar putea circula pe toate cele patru benzi, dar pe banda de mers dinspre mare se află utilaje folosite în lucrări, care nu pot fi strânse". 


Liber pentru autocarele de transport persoane
Totodată, având în vedere că se așteaptă creșterea afluxului de turiști, în perioada amintită traficul pe pod nu va fi întrerupt, nici în timpul zilei, nici în timpul nopții, conform programului deja cunoscut. "Și, de asemenea, va fi permisă circulația autovehiculelor cu masă totală maximă mai mică decât cinci tone și a mijloacelor de transport persoane a căror masă totală maxim autorizată ce depășesc cinci tone. Va fi permisă circulația a tot ce înseamnă transport de persoane", a adăugat reprezentantul direcției regionale.
În schimb, limita de viteză admi-să va fi, în continuare, de 50 km/oră. 
Restricțiile impuse la începutul acestui an - respectiv întreruperea circulației în fiecare marți, joi și sâmbătă, între orele 9,00 - 13,00 și în timpul nopții, în fiecare noapte de marți spre miercuri, miercuri spre joi, joi spre vineri, în intervalul orar 23:00 - 01:00 - vor reintra în vigoare pe 23 aprilie, până înainte de mini-vacanța de 1 Mai. "În mini-vacanța de 1 Mai se va circula precum de sărbătorile pascale. Lucrările vor continua, apoi, pentru ca cel târziu până pe 28 iunie să fie deschis podul total circulației", a precizat Marin Dima. 
Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul CNADNR la numerele de telefon 021/9360; 021/264.33.33; 021/264.33.34 sau accesând pagina de internet a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (www.cnadnr.ro/Situația Drumurilor Naționale).


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4992 secunde