Cum au ajuns taximetriștii din Constanța adevărate pericole publice

1333
5
Cum au ajuns taximetriștii din Constanța adevărate pericole publice - politiarutieracontroltaxi4-1364578523.jpg
Mare grijă atunci când vă urcați într-un mijloc de transport în regim de taxi. Polițiștii rutieri au organizat o razie pentru depistarea taximetriștilor care circulă cu nereguli. Și nu mare le-a fost mirarea când au descoperit că un taximetrist era, de fapt, un impostor. 

Pornind de la premisa că foamea-i mare între taximetriști, iar șoferii din Constanța își fură unii altora clienții, gonind ca bezmeticii pe străzile din județ, polițiștii rutieri au declanșat o acțiune prin care să-i tempereze puțin pe cei care se cred regii șoselelor. Mergând pe principiul "Sunt taximetrist, polițiștii nu mă opresc în trafic", mare le-a fost surpriza șoferilor de taxiuri care au fost trase pe dreapta, rând pe rând, și "puricați" pentru nereguli.

Taximetriștii se numără printre șoferii care le creează multe probleme polițiștilor. Oamenii legii spun că le este destul de greu să-i "ardă" pe taximetriști, pentru că aceștia se anunță prin stație dacă sunt acțiuni ale poliției și dispar imediat.

157 de taximetriști controlați, mai bine de jumătate amendați

Polițiștii rutieri au organizat o razie în tot județul Constanța, fiind trași pe dreapta nu mai puțin de 157 de taxiuri. Astfel, oamenii legii au dat 81 de amenzi pentru taximetriștii vitezomani, care au depășit limita legală a vitezei. Aceștia s-au ales cu amenzi de la 150 de lei la 450 de lei.

Pe lângă amenzi, rutieriștii au luat la puricat fiecare mijloc de transport în regim de taxi. Astfel, doi taximetriști au rămas fără permisele de conducere și patru fără certificatele de înmatriculare. Rutieriștii spun că șoferii de taxi conduceau mașini care aveau defecțiuni tehnice, care nu aveau atestat profesional sau cărora le lipsea Inspecția Tehnică Periodică.

Voia să-i păcălească pe polițiști

În urma controlului desfășurat de rutieriști, un șofer și o societate de taxi s-au ales cu dosar penal. Sali Rebivan a fost depistat de oamenii legii în timp ce conducea un Logan pe strada Poporului, având clienți în mașină. Polițiștii spun că bărbatul desfășura activități de transport în regim de taxi fără a avea autorizație sau atestat profesional, nerespectând regimul transportului rutier public. Oamenii legii spun că firma de taxi i-a dat bărbatului cu bună știință mașina pentru a o conduce și a lua comenzi și clienți, chiar dacă nu avea voie. Astfel, Sali Rebivan s-a ales cu dosar penal pentru că a condus un mijloc de transport în regim de taxi, iar societatea s-a ales cu dosar penal pentru încredințare.

De obicei, taximetriștii își așteaptă clienții în zonele aglomerate, în apropierea stațiilor destinate mijloacelor de transport în comun, poate-poate prind o persoană, două. Zonele problematice, în care își fac veacul majoritatea taximetriștilor în mod neregulamentar, sunt City Park Mall și Casa de Cultură. De la începutul anului și până în prezent, oamenii legii au amendat peste 200 de taximetriști pentru oprire și staționare neregulamentară.

Comentează știrea

mr.Anaconda
30 martie 2013
??

Normal ca nu este in regula domnul "taximetrist" Doar numele spune tot

asta da
30 martie 2013
razie de amploare

Pai s-a controlat tot judetul si au gasit numai vreo 150 de taxiuri ? E prea dimineata si nu-mi ies mie calculele, sau sunt cam putini. Sa inteleg ca restul erau toti in regula sau au dat spaga ?

x
30 martie 2013
luati licentele jmecherilor

Sunt taximetrist in Constanta si stiu ca zonele cu problema sunt mai multe dar ales sunt masinile lui Martin (fost prefect) si alti asemeni lui care ish permit sa dea masini la tot felul de dubiosi, ca de nu se imcumeta nimeni sa le dea amenzi sau sa le ia licentele. 80 la suta din taximetristi sunt ok asa ca Mr. Anaconda nu mai face afirmatii la nivel general, sau esti si tu ca strainii care din cauza unora ne considera pe toti romanii infractori.

4. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Roky
1 aprilie 2013
taximetristi

In Medgidia cand vor incepe controale la firmele de taxiuri? Despre licente, autorizație sau atestat profesional, cred nici nu au auzit. Masinile sigur nu au inspectiile tehnice efectuate, nu au RCA, de fapt, cred ca nu au nimic. Verificarile se fac anuntate si atunci, toti dispar

Articole pe aceeași temă

Vineri, 29 Martie 2013
Stire din Eveniment : Conducea cu permisul suspendat
Joi, 28 Martie 2013
Stire din Eveniment : Lovită pe trecerea de pietoni
Pagina a fost generata in 0.6642 secunde