Cu gazul nu-i de glumit! Cum verificăm etanșeitatea buteliilor

500
Cu gazul nu-i de glumit! Cum verificăm etanșeitatea buteliilor - butelie-1441390365.jpg
Un militar din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" și-a pierdut viața, sâmbăta trecută, după ce a fost victima unei explozii. Nenorocirea s-a produs după ce proprietarul unei locuințe și-a schimbat butelia și a încercat, cu chibritul, să vadă dacă aceasta scoate gaze. Militarii ISU "Dobrogea" atrag atenția tuturor constănțenilor să țină cont de sfaturile lor.

Pompierii spun că este strict interzisă verificarea etanșeității buteliei cu flacără deschisă.

"La schimbarea buteliei și ori de câte ori se fac manipulări la vreunul din racorduri, se va verifica în mod obligatoriu etanșeitatea instalației, cu spumă de apă și săpun. De asemenea, le recomandăm tuturor să nu utilizeze buteliile fără regulatoare de presiune, cu regulatoare desigilate, defecte sau reparate de unități care nu aparțin întreprinderii distribuitoare; să nu utilizeze buteliile în altă poziție decât în cea verticală, să nu încălzească buteliile cu apă caldă, cu abur sau cu flacără, pentru mărirea presiunii gazului din acestea; să nu amplaseze buteliile lângă sursele de căldură sau sub acțiunea directă a razelor solare și, nu în ultimul rând, să nu spele buteliile în lichide corozive, precum sodă, leșie etc. În cazul livrării buteliei la domiciliul consumatorului, montarea ei și verificarea etanșeității se vor executa de către personalul persoanei juridice distribuitoare", a declarat plt. maj. Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU "Dobrogea".

Pompierii recomandă ca buteliile să nu fie încărcate de la stațiile GPL, deoarece acestea nu sunt verificate din punct de vedere al etanșeității! Mai exact, buteliile se deformează de la încărcările repetate și poate provoca apariția unor pori în zona sudurilor, prin care poate ieși gazul, generând astfel acumulări de gaz care ar putea duce la o explozie!

"Dacă butelia este instalată corespunzător și verificată, nu ar trebui să ia foc. În caz contrar, dacă nu se ține cont de sfaturi și butelia ia foc, cetățeanul nu ar trebui să intre în panică. Dacă nu se sperie, acesta trebuie să închidă robinetul și dacă butelia ia foc, trebuie aruncată o pătură umedă peste ea", a adăugat plt maj. Anca Chiriță.

În cazul în care în încăpere se simte miros de gaz, trebuie deschise ușile și ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute. Totodată, nu se vor aprinde chibrituri, brichete, nu se vor manevra întrerupătoarele electrice, sonerii, telefoane, lifturi, nu se va fuma și nu se vor aduce surse de foc decât după aerisirea încăperii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4885 secunde