Cu ce "arme" luptă polițiștii împotriva infractorilor minori

269
Cu ce

Articole de la același autor

Au puțin peste 10 ani, dar infracțiunile comise de ei depășesc cu mult vârsta unuia dintre părinți. Vorbim despre minorii infractori, din Constanța, care le dau mari bătăi de cap oamenilor legii. Aceștia profită de lacunele legislative și comit infracțiuni pe bandă rulantă, cunoscând foarte bine faptul că nimeni nu le poate face nimic. 


Îngrijorător pentru oamenii legii este că minorii își încep activitatea infracțională la vârste din ce în ce mai fragede. Potrivit legii, cei care comit infracțiuni și au până în 14 ani nu răspund penal. 


"În baza unor studii, s-a stabilit că până la vârsta de 14 ani nu există discernământ. Copilul nu poate aprecia starea de pericol și de răspundere. Acesta este pragul de vârstă și este puțin probabil ca cineva să schimbe legea. În cazul celor între 14-16 ani, este obligatorie expertiza neuropsihiatrică pentru a se stabili dacă au sau nu discernământ", a declarat chestorul de poliție Bogdan Despescu, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța. 


Minorii profită de aceste portițe și îi sfidează pe oamenii legii, știind că aceștia au mâinile legate. 


Dacă unii dintre ei acționează independent, alții sunt "școliți" de cei mai mari și cu ștate vechi în ale furturilor. "Majoritatea celor care comit astfel de fapte sunt copii nesupravegheați sau care provin din familii dezorganizate. O parte din ei sunt insti-tuționalizați în centre de plasament", a mai spus chestorul Despescu. De la un banal furt ajung experți în spargeri și dau "bufuri" de sute de mii de lei. În județul Constanța, sunt zeci de minori care comit fel și fel de infracțiuni și circulă liberi pentru că nimeni nu le poate face nimic. Cei mai mari profită și îi trimit la înaintare. 


Scoși din afaceri cu focuri de armă 
Unul din cazuri este cel al găștii hoților din locuințe care a fost scoasă din "afaceri" în luna octombrie a anului trecut, după ce, în septembrie, oamenii legii au tras mai multe focuri de armă pentru a opri mașina suspecților. Din gruparea de hoți făceau parte 18 persoane, dintre care o parte erau minori. Indivizii au dat zeci de spargeri și au câștigat peste 500.000 de lei. Atacurile erau pregătite și indivizii își alegeau țintele după câteva repere: casa și mașina. Cei care tatonau terenul pentru a vedea dacă este cineva acasă erau minorii, trimiși la înaintare. În timp ce unii țineau de "șase", alții intrau prin efracție în imobile sau apartamente. Luau tot ce nimereau, iar majorii aveau misiunea de a îi duce cu mașinile la fapte și de a valorifica bunurile furate. Minorii primeau pentru efortul depus o mică parte. 


"Dacă ei profită și sunt prinși, răspund mai grav decât dacă comit ei fapta, deoarece e considerată circumstanță agravantă. Am avut furturi unde am reușit să probăm că la fapte au fost trimiși cei minori", a mai spus chestorul Despescu. 


Deși au demonstrat că furturile au fost comise de minori, oamenii legii nu au putut face nimic împotriva lor și cei care nu aveau 14 ani au plecat liniștiți după ce au fost audiați. 


Peste o sută de mașini sparte în trei săptămâni
Un alt caz este al unui adolescent care a profitat de această lege foarte mult timp. Până anul trecut, Nicușor A. era insti-tuționalizat în Adăpostul de Zi și de Noapte pentru Copiii Străzii din Constanța. Acesta a băgat spaima în municipiul Constanța și le-a dat mari bătăi de cap oamenilor legii. Distrugea încuietorile de la portierele mașinilor, cu precădere Logan-uri, și fura din interior tot ce îi pica în mână. În momentul în care a început să se plic-tisească, Nicușor a cooptat și alți copii și organiza concursuri pe această temă, respectiv care sparge cele mai mult mașini într-un timp cât mai scurt. Acesta a reușit performanța de a fura din peste o sută de mașini în mai puțin de o lună. Paguba nu a fost plătită de nimeni, iar proprietarii și-au reparat singuri distrugerile, deoarece Nicușor era minor și nu avea cine să răspundă pentru el. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3658 secunde