Cristian Popescu Piedone, arestat în dosarul "Colectiv"

190
Cristian Popescu Piedone, arestat în dosarul

Articole de la același autor

Fostul edil al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și alte două angajate au fost arestați preventiv, pentru 30 de zile, sâmbătă seară, ca urmare a unei decizii a Tribunalului București. 


În referatul întocmit, procurorii arată că cei trei și-au "asumat" încălcarea legii și implicit consecința funcționării clubului Colectiv în condiții de nesiguranță publică. 


"În calitate de primar, inculpatul Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, constând în încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor (...), prin aceea că a emis acordul de funcționare 3909/14.01.2015 și au-torizația de funcționare 369/14.01.2015 necesare desfășurării activității de către SC Colective Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 București. Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale primăriei, în urma cărora reprezentanții SC Colective Club, care au putut desfășura activități de alimentație publică, au obținut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei", se arată într-un comunicat al DNA. 


"Inculpatele Aurelia Iofciu, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Secto-rului 4, și Luminița Larisa Ganea, func-ționar în cadrul aceluiași serviciu, l-au spri-jinit pe primar în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima le-a avizat", au mai spus anchetatorii. 


Cristian Popescu Piedone și-a dat demisia din funcția de primar la presiunea manifestanților, la câteva zile bune de la tragedia de la Clubul Colectiv, soldată cu zeci de morți.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5311 secunde