Credincioșii musulmani încep postul Ramazanului

336
1
Credincioșii musulmani încep postul Ramazanului - 27iunieramazanrtf-1403882139.jpg

Articole de la același autor

Musulmanii din România începe sâmbătă, 28 iunie, Postul din Luna Ramazan, considerat cel de-al treilea stâlp al credinței islamice. 
Potrivit perceptelor religioase, postul și efectuarea celor cinci rugăciuni zilnice, de preferință în cadrul geamiilor, sunt urmate în perioada nocturnă de cina colectivă - "Iftar", pe care musulmanii înstăriți le împart cu prietenii, persoanele defavorizate material, rudele și cunoscuții. În aceeași perioadă, masă rituală de dinaintea zorilor - "Sahur", este luată în familie.
Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate și recunoștință față de Allah (c.c), Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed (Pbuh) Cartea Sfântă, Coranul. Conform uneia dintre relatările Profetului Muhammed (Pbuh) în această perioadă porțile Paradisului sunt deschise, iar cele ale iadului se închid. 
Un moment important pentru credincioșii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr (Kadîr Gecesi–Noaptea Atotputernică), celebrată anul acesta în noaptea de 23/24 iulie 2014. În această noapte se consideră că Allah(c.c) Atotputenicul i-a revelat Cartea Sfântă, Coranul - Profetului Muhammed (Pbuh) prin intermediul Îngerului Gavril. 
Referindu-se la acest eveniment, Șeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf, le transmite tuturor musulmanilor din România tradiționala urare: Ramazan Fericit!


Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
4 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5944 secunde