Constănțeni judecați pentru evaziune fiscală

230
Constănțeni judecați pentru evaziune fiscală - 20octombrieevaziunefiscalatransp-1413807248.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii Serviciului de Transporturi Maritime Constanța, sub directa coordonare procurorului din cadrul Parchetului Tribunalului Constanța, au definitivat cercetările într-un dosar penal privind cinci bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 56 de ani din Constanța, care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Astfel, Vasilică Nicu, de 21 de ani, Puiu Mihai, de 38 de ani, Cornel Dănuț Alecu, de 30 de ani, Ion Mihai, de 54 de ani, și Florin Riscu, de 36 de ani, sunt anchetați în dosarul respectiv. Aceștia au preluat, pe 10 aprilie 2014, părțile sociale ale unei societăți comerciale din județul Constanța și au declarat sediul social în mod fictiv în comuna Dobromir, în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiar-contabile.
De altfel, cercetările au mai scos la iveală că în urmă cu trei ani, pe 9 noiembrie 2011, respectivii au înființat în mod fictiv o societate comercială și au declarat sediul social în orașul Murfatlar, în același scop.
În perioada 2011-2014, bărbații au desfășurat activități de comerț și prestări de servicii pe care au omis să le evidențieze în actele contabile, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, au adăugat anchetatorii.
În cauză, a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-științifice de inspectorii detașați la Parchet, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu la bugetul de stat în valoare totală de 7.691.070 lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.755 secunde