CINE ZICE CĂ NU E ATRACTIVĂ CARIERA MILITARĂ? 20.000 euro, șpagă pentru un loc de muncă în ARMATĂ
5035
Articole recomandate
Ciolacu, referitor la drona căzută la Brăila: Se desfăşoară o anchetă; nu este prima, mi-aş dori să fie ultima
29 Martie 2024
Un traficant de droguri ce activa la nivel internațional, prins de autoritățile constănțene
29 Martie 2024
Femeie de 56 de ani, administrator al unui bloc, înjunghiată mortal în spaţiul în care lucra
29 Martie 2024
O dronă militară s-ar fi prăbușit lângă Brăila
29 Martie 2024
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 14 octombrie 2016, față de inculpatele
NICOLESCU ALECSANDRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,
IORDACHE MARIA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2014, inculpata Nicolescu Alecsandra, beneficiind de ajutorul celeilalte inculpate, a pretins și primit de la două persoane (martori în cauză) suma de 20.000 euro.
Banii respectivi au fost primiți de inculpată pentru a-și exercita influența pe care a lăsat să se înțeleagă că o are asupra unor funcționari din cadrul unei unități militare și pentru a-i determina pe aceștia să angajeze cele două persoane în cadrul acelei structuri.
Faptele au fost denunțate de către cele două persoane când au realizat, după mai multe luni de amânări sub diferite pretexte, că pretinsa influență nu era una reală.

Comunicatul DNA poate fi consultat AICI!
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 14 Octombrie 2016
Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Sâmbătă, 08 Octombrie 2016
Vineri, 07 Octombrie 2016
Miercuri, 05 Octombrie 2016
Marţi, 04 Octombrie 2016
Marţi, 04 Octombrie 2016
Vineri, 30 Septembrie 2016
Miercuri, 12 Octombrie 2016
Sâmbătă, 08 Octombrie 2016