Cine mai apără liniștea Constanței? Demisii pe bandă în Jandarmerie
Articole de la același autor
Deși jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi nu prea au de ce să se plângă, iată că mulți au plecat deja din sistem. Față de polițiști, care se plâng că nu au echipamente, sistem logistic, iar de carburant nu se mai pune problema, militarii de la IJJ spun că știu să se gospodărească, iar resursele le sunt suficiente. Și totuși, unii dintre ei au plecat, motivând faptul că al salariul prea mic.
"2014 a fost un an bun, dar greu. Am avut multe misiuni, numărul lor a crescut în comparație cu anii trecuți. Sezonul estival s-a menținut la limitele normale. Noi am făcut intervenții pe tot litoralul și am făcut echipă cu Poliția. Toate situațiile au fost gestionate eficient, nu au fost sincope, au fost extrem de mulți turiști, a fost un record, însă nu am întâmpinat probleme. O perioadă aglomerată a fost și în campaniile electorale, însă nici acolo nu am întâmpinat probleme. Am avut și resursele necesare pentru interven-ția cu operativitate. Nu ne-a lipsit și nu ne lipsește carburantul, proble-me cu mașinile nu avem. În parcul nostru auto avem Dacia, Subaru și Mercedes Vito, iar aceasta din urmă este cea mai bună achiziție a noastră. Nu avem probleme din acest punct de vedere", a precizat col. Constantin Dima, șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța.
Oameni puțini
Misiuni multe, muncă grea, antre-nament, dar salarii… mici! O problemă cu care se confruntă jandarmii constănțeni este numărul redus al personalului, tocmai din cauza banilor puțini pe care îi primesc.
"Efectivele s-au diminuat, am avut mulți colegi care au renunțat la arma Jandarmeriei, și-au depus demisiile și au plecat în altă parte, de exemplu la marină, tocmai din cauza banilor, s-au dus după câștiguri mai bune. Aceștia au fost înlocuiți din sursă internă, adică am luat de la alte unități și am făcut schimburi astfel încât să nu întâmpinăm probleme. Din surse externe deocamdată nu…", conchide șeful IJJ.
Comentează știrea
Pt. cunoscatorii fenomenului, sa ne amintim cateva nume "celebre" din Jandarmeria Constanta: Gudacu,Mesu, Andrei...si ,oh tempora- tov.Chirca sau "Frizerul"!
uite asa au ajuns marinarii romani sa fie priviti ca fiind incompetenti, dupa revolutie, sau facut de-a valma marinari, cu imitatiile de cursuri tip ceronav, toti frizerii,soferii, casierii,samd... in ideea "lasa ma ca merge si asa" ... toate scursorile din snc au ajuns fitteri, vai mama lor....cireasa de pe tort sunt pacalicii deghizati in ofiteri care vin de la aprozarul umc.... din pacate, astia sunt 70% din marinarii actuali
Aveti personal calificat pe care i-ati disponibilizat abuziv, daca locurile celor care si-au dat demisia le aveti bugetate centralizatile si rechemati in activitate rezervistii disponibilizati in 2011, acum aveti ocazia sa indreptati raul facut atunci conform OMAI 665 modificat si aprobat la data de 12.12.2014
Translate " Frizerul " = col.Rz.Anghel Constantin. Bine ca nu mai dat si pe mine :)...haaa,haaa,haaa....
Aria Studio din Constanta angajeaza modele pentru Videochat. Comision intre 50-80% din totalul incasarilor (garantam un salariu fix de 1200 Ron ) .Ambientul profesional, dar totodata familiar, ofera modelelor comfortul necesar desfasurarii unei bune activitati. Confidentialitatea si intimitatea iti sunt pe deplin respectate, intreaga echipa, precum si personalul studioului fiind de sex feminin.( Accesul barbatilor in studio este strict interzis ). Nu exista standarde privind varsta sau aspectul fizic, acest job se adreseaza tuturor persoanelor. Aspectul fizic conteaza intr-un procent de 20-30% in activitatea de videochat. Inteligenta, ambitia si motivatia reprezinta restul de 70-80%. Optional putem oferi chirie in prima luna fetelor ce nu sunt din Constanta. Colaboram si cu modelele ce doresc sa lucreze de acasa. Contact: 0721133353 - Maria www.ariastudio.ro
Noutate absoluta, doar acum! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
Bine ca nu m-ai dat si pe mine, eu totusi am fost baiat bun, nu am fost frizer !