Cine face mii de euro pe spatele migranților

563

Articole de la același autor

Anul acesta, zeci de migranți au fost depistați de către polițiștii din cadrul Gărzii de Coastă. Vin din țări în care le este tot mai greu să trăiască, în principal din cauza con-flictelor armate, și caută o viață dacă nu mai bună, măcar mai liniștită. 


Vorbim, în principal, despre sirieni, iranieni și pakistanezi. Așadar, rutele uzuale sunt Siria, Pakistan, Iran, prin Turcia, Grecia, Bulgaria, România și mai departe către spațiul Schengen. Mulți au ca destinație finală Ger-mania, asta și pentru că parte dintre ei au și rude acolo. Cine nu apucă să ajungă, se mulțumește cu situația de compromis: cere azil în România.


Cercetări complexe


Lucrurile par, cel puțin la prima vedere, destul de simple. Migranții care reușesc să tranziteze Bulgaria sunt aduși aproape de frontiera cu România, lăsați să se descurce singuri, iar mai apoi fie cad intenționat în mâinile polițiștilor români de frontieră, fie se încearcă preluarea lor, de pe teritoriul țării noastre, de diverse persoane. Indiferent de modalitatea de a intra în țară, urmează o procedură bine pusă la punct. Polițiștii de frontieră demarează o cercetare comună cu partenerii bulgari, pentru a identifica locul exact pe unde migranții au trecut ilegal, urmează un interviu pentru a se stabili ruta și posibili facilitatori. Apoi, sub consilierea polițiștilor de frontieră migranții solicită, sau nu, azil pe teritoriul României. Dacă se solicită azil sunt informați lucrătorii Serviciului de Emigrări și preluați de către aceștia. Dacă nu se solicită azil, migranții sunt transportați la Centrul de Primiri de la București, unde Serviciul de Emigrări face demersurile necesare. Majoritatea migranților depistați de polițiștii de frontieră constănțeni solicită însă, azil în țara noastră, o variantă pe care nu și-o doresc neapărat, însă care pentru mulți reprezintă, până la urmă, singura soluție. "Ei cunosc faptul că dacă solicită azil în România nu mai pot solicita azil în altă țară din Uniunea Europeană și atunci depinde de cum își consideră viața mai departe. Dacă solicită azil în România și ulterior sunt găsiți în alte țări ale Uniunii Europene, respectiva țară îi readmite pe teritoriul nostru", a explicat directorul Gărzii de Coastă, comisar șef de poliție Laurențiu Costache. 


Cât costă o călăuză


Numărul "călăuzelor" - cei care până în urmă cu ceva ani făceau bani buni pe spatele migranților ce vroiau să ajungă în diverse țări - a scăzut semnificativ. Puțini mai sunt cei care riscă să facă acest lucru. Vorbim acum mai degrabă despre apropiați, rude care se află legal pe teritoriul României, ori a altei țări, și care încearcă să le faciliteze tranzitul. "Au fost două cazuri în care s-a vorbit și de călăuze dar, de exemplu, într-unul dintre ultimele cazuri de migrație, în care a fost vorba despre o familie, unul dintre presupușii facilitatori era chiar o rudă de-a lor care avea rezidență în Constanța. Era din cadrul familiei", a explicat directorul Gărzii de Coastă. Anul acesta s-au înregistrat pe frontiera maritimă trei cazuri de migrație, cu 92 de persoane, iar dinspre Bulgaria, 27 de cazuri, cu 90 de persoane. "Facilitatorii" care au condus cele trei grupuri pe mare au ajuns la închisoare. Au primit un an și jumătate cu executare. În cazul acestora, plata se ridica la câteva mii de euro sau dolari, de familie. "Unul dintre rolurile inter-viului este să aflăm și sumele de bani plătite. Acestea erau în jur de câteva mii de euro sau dolari, de familie în general", a precizat Laurențiu Costache. 


Presiune mare la frontiera turco - bulgară


Migranții intră în România (făcând referire strict la județul Constanța) în special prin zone ca Ostrov, Bă-neasa sau Negru Vodă, însă nici celelalte nu sunt ocolite. Polițiștii de frontieră spun că presiunea este mare la frontiera de sud, dar nu pe Constanța, ci mai mult pe partea dinspre Giurgiu, fiindcă este mai aproape de vestul țării. Numărul migranților care mai apucă să treacă frontiera Ro-mâniei, dinspre Bulgaria, tinde să scadă însă în ultima perioadă. Explicația nu este neapărat că numărul celor care vor să plece din țări ca Siria, Pakistan sau Iran a scăzut, ci că tot mai mulți sunt opriți de bulgari. "Presiunea este enormă la fron-tiera turco - bulgară. Colegii noștri din Bulgaria întreprind măsuri dras-tice, implică foarte multe forțe; au implicat chiar și celelalte forțe ale Ministerului Apărării, de exemplu. Vor să facă și niște dispozitive de-a lungul frontierei pentru a stăvili acest fenomen. Am înțeles că deja s-a înregistrat o reducere semnificativă, cred că mai mult de 50%, în ultima perioadă, și s-a cunoscut și la noi, către România", a explicat directorul Gărzii de Coastă.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013
Stire din Eveniment : Garda de Coastă știe și fotbal!
Pagina a fost generata in 0.4892 secunde