Cine are prioritate la posturile ce vor fi scoase la concurs la ISU Dobrogea

1196
4
Cine are prioritate la posturile ce vor fi scoase la concurs la ISU Dobrogea - cineareprioritateisudobrogea-1421775774.jpg

Articole de la același autor

Pompierii constănțeni ce au fost disponibilizați, anul trecut, în baza hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, se vor putea înscrie la concursul pentru ocuparea a 89 de posturi din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea.

Direcția Informare și Relații Publice de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a transmis către "Cuget Liber" faptul că "ocuparea posturilor vacante de execuție, aflate sub incidența prevederilor statutului cadrelor militare, se va realiza, în condițiile legii, cu prioritate prin rechemarea în activitate a cadrelor militare în rezervă, care corespund cerințelor postului".

Iar, după cum ne-au precizat reprezentanți ai ISU Dobrogea, cei aproximativ 200 de pompieri disponibilizați anul trecut sunt în prezent cadre militare în rezervă.

Dar, de asemenea, este important de precizat că din rândul cadrelor militare în rezervă ce vor avea prioritate la ocuparea locurilor respective sunt și foști jandarmi, polițiști de frontieră sau militari, și ei cadre militare în rezervă.

Cât privește restul condițiilor pe care vor trebui să le îndeplinească cei interesați, acestea vor fi făcute publice în timp util de reprezentanții ISU Dobrogea, pe pagina web a instituției și prin mass-media.

Precizăm că, din cele 89 de posturi, cinci sunt pentru ofițeri, iar 84 pentru subofițeri; de asemenea, în cel mai scurt timp, vor fi organizate concursuri și la ISU Giurgiu, pentru ocuparea a 90 de posturi (șase ofițeri și 84 subofițeri) și la ISU Mureș, pentru un post de ofițer. 

Comentează știrea

ioan
4 februarie 2015
curios

Din cate stiu darea de mita sau foloase necuvenite este infractiune si ca atare cei dati afara de justitie nu au cum sa se numeasca cadre militare in rezerva deoarece si-au pierdut acest drept. Acesti asa zisi pompieri au cazier iar legea romaneasca nu permite ca angajarea persoanelor cu cazier in cadru MAI . Probabil mai sunt ofiteri prin cadru ISU Dobrogea care vor sa isi urmeze sefii pe la puscarie. Singurele cadre militare disponobilizate sunt cei din 2011. Conform legii 80 cadrele militare provin din scoli militare si rezervisti . in cazul in care locurile nu sunt ocupate cu acestia se poate face selectie din alte surse sau viata civila .

eu
4 februarie 2015
Coruptia nu moare la I.S.U.

Nu rrebuie sa fie trecuti in rezerva din motive imputabile lor !!! Doar ce-i disponibilizati de chioru in 2011 sunt cadre militare diponivilizate din motive neimputabile lor !!! De fapt se vrea doar reangajarea lor mascata !!! A celoe care au ajuns cadre militare prin fraudare si tot circul asta mediatizat este inutil !!! Atata timp cat astia au dat mita si instanta a decis ca nu sunt cadre militare legal ce dracu sa caute coruptii la examinare alaturi de ce-i diponibilizati abuziv si ilegal de chioru in 2011 !!! D.N.A. - ul ce face ? Doarme ca in 2011 ?

tot io
4 februarie 2015
asa-i la noi

Pai da au tot dreptul pentru ca justitia nu ia gasit vinovati ca au dat spaga ci ca au fost ajutati de catre cei condamnati sa ia examenul , asa ca ei sunt curati si pot sa de examen linistiti ca sa nu mai spun ca sunt si cadre militare in rezerva cu toate drepturile

Răspuns la: Coruptia nu moare la I.S.U.
Adăugat de : eu, 4 februarie 2015
Nu rrebuie sa fie trecuti in rezerva din motive imputabile lor !!! Doar ce-i disponibilizati de chioru in 2011 sunt cadre militare diponivilizate din...
iooooo
11 februarie 2015
angajari

cand se face dosarul pentru angajare?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3572 secunde