Atentatele de la Paris. Al treilea atacator sinucigaș de la Bataclan a fost identificatAtentatele de la Paris. Al treilea atacator sinucigaș de la Bataclan a fost identificat

A fost identificat al treilea kamikaze care a participat, pe 13 noiembrie, la asaltul de la Bataclan, la Paris. Acesta făcea parte dintr-un grup de tineri originari din estul Franței. Aceștia au plecat în Siria la sfârșitul lui 2013, potrivit unei surse judiciare, relatează ...

Premierul Cioloș nu vrea profit de la administrația portului Constanța, ci investițiiPremierul Cioloș nu vrea profit de la administrația portului Constanța, ci investiții

Premierul Dacian Cioloș este nemulțumit de ceea ce se întâmplă în portul Constanța. El i-a cerut lui Dan Costescu, ministrul Transporturilor, „să vină în perioada următoare cu o analiză proprie a dânsului, pentru că sunt acolo câteva lucruri care mie, cel puțin, nu îmi ...

Noi detalii ies la iveală / Cum putea fi evitată tragedia din ColectivNoi detalii ies la iveală / Cum putea fi evitată tragedia din Colectiv

Primăria Sectorului 4 nu a efectuat, în ultimii cinci ani, verificări în localul unde a funcționat clubul Colectiv, în condițiile în care a fost schimbată destinația spațiului și au fost executate lucrări de amenajare fără autorizații, se arată în ...

Revoltător! Istoria Constanței a ajuns de râsul EuropeiRevoltător! Istoria Constanței a ajuns de râsul Europei

Din ciclul pur românesc „Ne-am adunat ca să ne strângem!”, vineri a avut loc o conferință „provocată” de tânăra Fundație Pontul Euxin, declarată public drept o organizație non-guvernamentală care dorește să limiteze și să stopeze distrugerile de bunuri și ...

Cum va fi vremea în week-end, la ConstanțaCum va fi vremea în week-end, la Constanța

Chiar dacă suntem încă în plină iarnă, vremea se comportă ca într-o primăvară capricioasă. Și se pare că o va ține tot așa până la finele lunii februarie. Meteorologii anunță ploi și vânt, dar cu temperaturi mult peste cele normale pentru această perioadă a anului.Pentru acest ...

Accident în sensul giratoriu de pe variantă

Polițiștii de la Rutieră au intervenit, vineri după-amiază, la un accident rutier care s-a petrecut pe varianta Constanței. Potrivit anchetatorilor, un bărbat de 48 de ani conducea un autoturism marca Mercedes Vito pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre Metro către strada Nicolae Filimon. La sensul giratoriu, șoferul nu a oprit la timp și a intrat într-un auto-turism marca ...

Știrile zilei de Sâmbătă, 13 Februarie 2016 - Cuget Liber Online

Pericol și riscuri mari

Ce se întâmplă dacă folosești cauciucuri de iarnă pe timp de vară

Ştire online publicată Vineri, 23 August 2013. Autor: Andreea ILIESCU
Legislația rutieră s-a schimbat în ceea ce privește pneurile, însă numai pe timp de iarnă, în sensul că nu ai voie să circuli cu cauciucuri de vară în sezonul rece, însă viceversa nu este valabilă. Acest lucru favorizează producerea de accidente rutiere grave, pentru că pneurile de iarnă folosite vara pot fi extrem de periculoase. Iată ce se poate întâmpla. 

Dacă ești prins pe timp de iarnă cu mașina neechipată corespunzător, riști o amendă usturătoare. Însă pe timp de vară poți circula fără nicio problemă cu pneurile de iarnă, pentru că în legislație nu este prevăzută nicio condiție în acest sens. De reținut este faptul că anvelopele de iarnă se uzează foarte tare pe timp de vară. 

Nicio prevedere în lege „Legea prevede să ai anvelope de iarnă atunci când pe carosabil este polei, gheață sau zăpadă, dar nu prevede obligația de a avea anvelope de vară în condiții meteorologice extreme, cum ar fi canicula”, afirmă Ciprian Sobaru, șeful Serviciului Rutier Constanța. 

Riscuri mari dacă circuli vara cu cauciucuri de iarnă Realitatea este că folosirea anvelopelor de iarnă pe timp de vară este periculoasă. Primul lucru ce trebuie reținut este că o anvelopă de iarnă este făcută să funcționeze când este frig, mai precis atunci când temperatura scade sub 7 grade Celsius. De aceea intervin anumite probleme, cum ar fi distanța de frânare, care este cu mult crescută. În cazul în care trebuie să frânezi brusc, este posibil să provoci o tamponare sau chiar un accident rutier, dacă folosești pneuri de vară. „Cu cât crește mai mult temperatura, cu atât cauciucul din pneu se va întări. De asemenea, un pneu de iarnă frânează mult mai lent față de un pneu de vară”, precizează expertul auto Petru Orhei. 

Șoferii nu mai au bani și de pneuri de vară Mai mult de 15% din parcul auto circulă și vara cu pneurile de iarnă. Constănțenii, obligați de lege să își cumpere cauciucuri de iarnă, n-au mai avut fonduri pentru a-și achiziționa și pneuri de vară, astfel că singura soluție găsită a fost să circule în toate anotimpurile cu același set de pneuri, de iarnă. 

Articole de la acelasi autor

Părerea ta contează !
1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor şi condiţiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conţinutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoştinţă avertismentul şi doreşti să citeşti acest comentariu pe propria răspundere click aici.

2
Gogu
23 august 2013
+7 : -2
Popul frigului

Noi in Harghita circulam noaptea cu pneuri de iarna si ziua cu pneuri de vara.

3
noni
23 august 2013
+2 : -2
logic

Si iarna si vara inseamna ca putem purta cizme, dar mai moi vara ca sa aiba aderenta mai buna. La romani, normalitatea si logica sunt fudulie, ei stiu mereu mai bine ce e de facut. Tarani.

4
cauciuc
23 august 2013
+7 : -3
ninsoare

e o porcarie, cat de des ninge in constanta sau e polei ca necesite cauciucuri de iarna?

5
ovidiu
23 august 2013
+4 : -3
Cauciucurile de iarna -o mare pacaleala ?

In primava mi s-au cerut 100 de ron pentru schimbat cauciucuri.Decit sa dau 200 pe an pe aceasta schimbare economisesc in 3-4 ani banii si-mi cumpar cauciucuri noi- totul este Ok caciucurile nu sunt uzate,mi-am facut toate verificarile la Service Dacia-Renault si nu am probleme cu nimic -poti sa ai cauciucuri de vara daca frinele nu sunt corespunzatoare te duci ca berbecul.La cite falsuri cumparam cine stie cu adevarat daca cauciucurile sunt facute din materiale de calitate. Atentie cind cumparati cauciucuri la data fabricatiei. Data de fabricatie este formata din saptamana si an si se regaseste in ultimele 4 cifre din numarul DOT. Nu va bucurati sa cumparati " oferte speciale " vechi de 5-6 ani,deoarece cauciucul imbatrineste si atunci cind sta in depozit

6
noni
23 august 2013
+3 : -2
dilema

Am dat pe gumele de iarna 1600 lei si pe cele de vara 1400 la care anual pun 150 lei x 2 permutarea si azotul. E rupere de ficati , strici o carca de bani pt 2 luni de iarna, dar sincer nu regret. Am testat pe mai multe masini gume de vara iarna si invers. Este incomparabila reactia masinii, frane brici, revizie la reprezentanta, o masina japoneza si una germana, s-au comportat identic, vara trebuie cauciuc specific, iarna la fel, toate improvizatiile au fost un fiasco total. Personal, cu gume de iarna, iarna sunt tanc, vara sunt sanie. Unde mai pui ca din cauza compozitiei specifice a cauciucului de iarna, la viteze mari vara joaca directia si fac zgomot.

Top ştiri din ultimele 7 zile

Ziar.com Revista presei
Pagina a fost generata in 0.3116 secunde