Ce scuze folosesc hoții: "Sunt ale noastre! Ba nu, le-am cumpărat sau le-am găsit!"

182
Ce scuze folosesc hoții:

Articole de la același autor

Jandarmii care se aflau în misiune în stațiunea Mamaia, lângă o parcare din apropierea Cazinoului, au observat că un grup de patru persoane au început să se agite și să se îndrepte spre un autoturism staționat, cu portierele deschise. Au fost somate, s-au oprit și li s-a făcut controlul corporal sumar și al autoturismului. În torpedoul mașini și în spatele banchetelor din față au fost găsite șase telefoane mobile.

Inițial, cei patru au declarat că sunt telefoanele lor, după care că le-au cumpărat de la două persoane și într-un final au spus că le-au găsit pe plajă.

Cei patru indivizi au fost conduși la sediul Poliției Mamaia pentru continuarea cercetărilor. Ajungând la sediul Poliției, o tânără tocmai ce depusese o plângere și spunea că de pe plajă i-a dispărut telefonul Samsung Galaxy. A recunoscut imediat telefonul pe care i l-au arătat jandarmii. Împreună cu polițiștii au format primul număr din agenda altui telefon. La capătul firului, mama unuia dintre păgubiți care și-a anunțat băiatul să se ducă la sediul Poliției Mamaia, să depună plângere și să-și recupereze bunul sustras. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 13 August 2014
Stire din Eveniment : Hoț de telefoane, prins la Vama Veche
Pagina a fost generata in 0.6334 secunde