Ce s-a schimbat în ultimii 150 de ani pe șoselele României. De la "birjarii prinși pe capră beți se vor aresta", la "iuțeala mersului"

654
1
Ce s-a schimbat în ultimii 150 de ani pe șoselele României. De la

Articole de la același autor

Potrivit proiectului de modificare al Codului Rutier, amenzile maxime pot ajunge și la 9.600 lei. Actul de lege, care se află în Parlament spre dezbatere, va aduce, dacă va intra în vigoare, sancțiuni dure de suspendare a permisului. Însă iată cum s-a schimbat legea circulației de-a lungul timpului, încă din 1859.




După mai bine de 150 de ani de la intrarea în vigoare a Codului rutier, totul s-a schimbat. Brevetul a fost înlocuit de permis de conducere, iar sancțiunile au devenit din ce în ce mai dure. Autoritățile încearcă, pentru a suta oară, să schimbe legea circulației, pentru a scăpa de teribilismul unor șoferi și de victimele accidentelor rutiere. De aceea, modificările Codului rutier aduc amenzi de până la 9.600 lei și sancțiuni de suspendare a permisului de până la 180 de zile. De asemenea, limita de îmbibație alcoolică pentru dosar penal a scăzut, de la 0,8 la 0,5 mg/l alcool pur în sânge, infracțiune care se pedepsește cu închisoarea de la unu la cinci ani.


"Birjarii prinși băuți pe capră se vor aresta"

De la trăsură la mașină, de la brevet la permis, legea circulației pe drumurile publice se modifică în mod constant de peste 150 de ani.
Și în urmă cu 154 de ani, autoritățile erau preocupate de circulația pe drumurile publice. Cum mașinile nu existau, au fost elaborate câteva reguli de bun simț pentru cei cu trăsura. Deși nu existau permise de conducere, te puteai numi birjar după ce împlineai 21 de ani.
Primul Cod rutier, aplicat din 1859 în România, stipula clar faptul că "birjarii prinși pe capră beți se vor aresta. Conducătorii n-au voie a fuma când sunt în mers cu mușterii. Trăsurile să fie curate și de bună stare, iar hrana cailor să fie: fân, ovăz și orz, căci orice trăsură cu cai în stare de slăbire se va opri d-a mai circula. Toate trăsurile vor avea, noaptea, felinare aprinse".




Ținută obligatorie

Pe lângă faptul că trebuia să ai mare grijă cu ce îți hrănești calul, iar trăsurile trebuiau să fie extrem de curate, în primul Cod rutier din România se stipula clar că nu ai voie să circuli decât dacă notabilii îți dădeau aprobare scrisă. Se punea preț și pe ținută. Cel care ținea hățurile avea uniformă obligatorie: șapcă cu două trese, palton lung, peste genunchi și neapărat cu două rânduri de nasturi galbeni.
De asemenea, "nu va putea ține hățurile în mână decât acela care va avea asupra sa un act semnat de notabilii suburbiei și de starostele respectiv, cum că are probitatea cerută și este capabil a conduce cu știința trebuincioasă, pentru siguranța publică și vor fi îmbrăcați curat cu uniformă, șapcă cu doua trese, surduc lung, până din jos de genunchi, două rânduri de nasturi galbeni".


Mașinile au apărut după 1900

Începând din secolul al XX-lea au apărut mașinile, în România existând, la acel moment, aproximativ 140 de autovehicule. Astfel a fost elaborat "Regulamentul pentru circulațiunea autovehiculelor". Încă de atunci au fost instituite probe practice pentru dobândirea brevetului. Astfel, șoferul trebuia să facă dovada, folosind certificatul de naștere, că a împlinit 18 ani. Apoi, polițistul indica un traseu, pe care șoferul trebuia să-l parcurgă evitând un sac de fân aruncat pe șosea. Odată ce îndeplinea această probă, conducătorul auto își dobândea dreptul de a conduce.


În 1911, în România s-a deschis prima școală de șoferi. După câteva luni deja existau primii 12 șoferi cu acte în regulă. După doi ani, codul rutier s-a schimbat. Astfel, în 1913, primele legi pentru circulația mașinilor spuneau că "Întrecerile unui alt vehicul se vor face pe partea stângă. Iuțeala mersului automobilelor nu va putea fi mai mare de 15 km/h, în aglomerațiuni, orașe și la trecerea prin sate. Iuțeala cursei trebuie astfel întocmită ca să evite nenorociri și să nu se împiedice circulația".


"Autovehiculele trebuie să fie prevăzute cu frâne puternice"

În anul 1906 a fost publicat "Regulamentul poliției rulajului și circulației pe căile publice". Studiind cuprinsul acestui act normativ, descoperim preocupări demne de toată aprecierea, unele dintre ele constituind demersuri premergătoare ale preocupărilor din zilele noastre. Astfel, "persoanele care merg pe jos nu trebuie să meargă în calea vehiculelor și a animalelor conduse, ele trebuie să meargă pe acostamente așa că circulația în mijloc să fie liberă. La rândul lor, conducătorii vehiculelor și ai animalelor sunt datori de a da semnale călătorilor pedeștri, că se apropie de ei, spre a nu sta în calea lor; semnalele vor fi date cu aparate sonore sau prin strigăte puternice".
Totodată, regulamentul constituie primul act normativ care prevede norme tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autove-hiculele precum și obligațiile proprietarilor în acest domeniu. Spre exemplu, se stipula că "autovehiculele trebuie să fie prevăzute cu frâne puternice cel puțin pe roțile din spate, care să poată fi acționate de la postul de conducere".
Pentru anumite categorii de autovehicule, proprietarii lor erau obligați să le prezinte odată la trei luni la organele de circulație ale poliției pentru verificarea frânelor. Dacă acestea nu corespundeau din punct de vedere tehnic se lua măsura scoaterii vehiculului din circulație. 


Comentează știrea

FONDURI UE
22 octombrie 2013
FONDURI UE

Acum este momentul: In 2013 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul:www.fondurieuropenenerambursabile.ro

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : NOUL COD RUTIER, TRIMIS ÎN PARLAMENT
Vineri, 11 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : NOUL COD RUTIER, din nou în DISCUȚII
Miercuri, 02 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Codul rutier / Noile modificări, amânate
Joi, 10 Octombrie 2013
Stire din Cetățenești : Colțul constănțeanului  supărat
Miercuri, 09 Octombrie 2013
Stire din Politică-Administrație : Noul Cod rutier, în ședința de Guvern
Pagina a fost generata in 0.3616 secunde