Cât de dificilă este recunoașterea borfașilor din grup

528
4

Articole de la același autor

Ați fost victima sau martorul unei infracțiuni? Dacă l-ați revedea pe răufăcător, l-ați recunoaște? În Constanța sunt organizate, în medie, 20 de recunoașteri din grup pe lună, iar în 70% dintre cazuri, constănțenii îi indică, fără nici cea mai mică urmă de îndoială, pe făptași. 


Înălțimea, o aluniță pe umăr sau pe picior, un tatuaj, forma urechilor, a mâinilor sau a nasului sunt detalii care vi se pot părea neînsemnate atunci când sunteți victima sau martorul unei furt ori a unei tâlhării. Dar tocmai acestea îi dau de gol pe infractori și îi ajută, ulterior, pe polițiști, să-i prindă. De aceea, reținerea și celui mai mic detaliu poate duce la ob-ținerea unei probe greu de desființat în instanță: recunoașterea din grup. Cât de des se recurge la această probă, care sunt pașii care trebuie urmați și, mai ales, care sunt dificultățile pe care le ridică organizarea unei recunoașteri din grup le-am aflat de la comisarul șef Musledin Sinan, șeful Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. 


"Mi se pare că seamănă" nu este suficient!


Patru sau cinci persoane, aliniate lângă un perete pe care au fost trasate dungi negre, iar din spatele unui geam heliomat sunt privite atent de victimă - o imagine pe care o vedem adesea în filmele polițiste americane. O astfel de încăpere există și în Constanța, la demisolul Secției 1 Poliție. Nu se apelează, însă, mereu la ea, căci o bună parte dintre cei care au avut de suferit din cauza infractorilor spun că nu se tem să-i privească în ochi când îi indică ca făptași. Fie că se desfășoară în încăperea respectivă sau în biroul polițistului care anche-tează dosarul, pașii unei recunoașteri din grup sunt aceeași. Iar primul aspect de care țin cont atât anchetatorii, cât și criminaliștii este ca victima sau martorul să fie 100% sigur că-l poate recunoaște pe suspect. 


"Nu se organizează recunoașterea decât după ce victima sau martorul ne-a convins și pe noi că-l poate recunoaște, când a reținut detalii din fizionomia lui și ni le precizează. Iar în momentul recunoașterii, dacă ezită sau susține doar că «seamănă», se oprește procesul. Nu se merge pe jumătăți de măsură. Trebuie să fie convins și să specifice care sunt caracteristicile după care-l recunoaște", a precizat comisarul șef Musledin Sinan. 


Nu se identifică autorii după hainele pe care le purtau în momentul comiterii faptei; ba chiar se evită ca suspecții să poarte un hanorac sau pantaloni precum cel din timpul furtului, pentru a nu fi sugestive pentru victimă. 


Chiar și puși față în față cu hoțul, nu-l recunosc!

Iar pentru că victi-mele nu rețin prea multe detalii, polițiștii constăn-țeni organizează, în medie, 20 de recu-noașteri din grup pe lună. Nu înseamnă, însă, că victima îl indică de fiecare dată pe suspect. În aproximativ 60 - 70% dintre cazuri, martorul sau victima îl recunoaște pe autor; în rest, nu sunt siguri și chiar puși față în față cu autorul (despărțiți sau nu de un geam!) sunt nesiguri și preferă să ridice din umeri! 


Martori găsiți pe stradă sau în arest


Într-o reală dificultate sunt puși polițiștii în momentul în care trebuie să găsească persoane cu o fizionomie asemănătoare cu a suspectului, pentru a i se alătura în grup. De unde sunt găsite aceste persoane? De pe stradă! Binevoitori pe care polițiștii îi opresc pe stradă și le cer ajutorul. Sau dintre infractori aflați deja în arestul Poliției Constanța, care-și dau acordul să participe la aceste metode polițienești. Dar găsirea unor persoane de vârstă apropiată, de aceeași înălțime și constituție și cu fizionomie asemănătoare și care, în plus, să accepte solicitarea polițiștilor, este dificilă și poate dura chiar săptămâni. De altfel, acesta este un alt motiv pentru care astfel de recunoașteri din grup nu sunt organizate mai des. Mai ales că participanții la recunoașterile din grup nu sunt remunerați pentru efortul lor! Cât privește infracțiunile la care se recurge la această metodă de probare, paleta este diversă: de la distrugerea unei mașini, până la furt, tâlhărie, viol sau crimă. "Sunt cazuri când polițiștii ajung în zona unde a avut loc un furt din mașină, îl prind pe suspect cu bunurile asupra lui, dar acesta neagă că ar fi autorul, susține că a cumpărat bunurile sau că le-a găsit. Iar dacă sunt găsite și amprentele lui pe mașină, susține că s-a sprijinit pe mașină. În astfel de cazuri, mai ales dacă este un martor care l-a văzut, dintr-un balcon sau din apropierea mașinii, se organizează și recunoaș-terea din grup", a explicat comisarul șef Musledin Sinan. 


Comentează știrea

noni
29 octombrie 2013
si eu sunt victima unor talharii

Si eu am fost si sunt talharit in continuare !! Am recunoscut si talharii, la televizor, printre politicieni si apropiatii lor afaceristi, si din cei locali si din cei centrali...dac afac o plangere, ii aresteaza cineva ?? Cumpar eu hartia pt plangeri, ca e mult de scris si nu vreau sa fac paguba mare.... Mi-au furat tara, paddurile, resursele, banii catsigati in prezent, pe cei pe care ii voi castiga in viitor si speranta ca toate astea nu se vor mai intampla niciodata ! Ma poate ajuta cineva ???

Relu
29 octombrie 2013
Pt.noni

Vezi ca talharii aia controleaza institutiile de forta si prin ele ,ai putea fi executat.Ar castiga raiting televiziunile care te-ar prezenta ca victima unui accident nefericit,ai trecut strada prin loc nepermis,sau ai suferit un atac de cord si multe altele.Talharii de care vorbesti,ori se rafuiesc intre ei si mai scapam de unii,ori pur si simplu intra in istorie ca adaos la cumulul de cacat din societatea noastra,la partea care ne-a tinut mereu in loc .Ajutor nu primesti decat de la un popor hotarat sa-si doreasca si sa actioneze ca popor,nu ca entitati separate,cand si cand!

noni
29 octombrie 2013
trist dar adevarat ce spui

Tu spui bine ce spui, sper doar sa putem trece de individualism...ceea ce ma cam indoiesc...cum fiecare e pentru el, nu cred ca o sa traiesc vremurile la care se pare visam amandoi. Vreau sa sper ca mai putem lasa ceva si copiilor nostri, sa nu consumam, sa vindem tot, sau sa se fure tot fara sa ne mai pese de ce va fi dupa noi.

Răspuns la: Pt.noni
Adăugat de : Relu, 29 octombrie 2013
Vezi ca talharii aia controleaza institutiile de forta si prin ele ,ai putea fi executat.Ar castiga raiting televiziunile care te-ar prezenta ca...
teo
29 octombrie 2013
frauda

Degeaba ne racim noi gura ca pe infractori nui deranjeaza nimeni,amaratat saptamana trecuta despre acei negriciosi,de care te opresc fara jena in toate pietele orasului[[vanzatori autohtoni de tigari]] chiar nui vede politia noastra platita destul de gras in comparatie cu alte slujbe..Poate au nevoie de ochelari speciali pentru ai depista pe acesti infractori notorii.Dar banuiesc ca sunt mana in mana,pentru ca mai de una zi ,in gara langa acele jocuri mecanice,trei politisti intro masina pandea daca vre-o baba trece neregulamentar strada,sai aplice o amenda,dar nici o vorba despre vanzatorii ambulanti de tigari,pentru ca un politist deranjat de faptul ca nu mai trecea nici o baba strada,laluat pe un negrotei la ture sa se duca mai incolo ca-l deranja fondul sonor avand urechi sensibila ,dar nici vorba ca-l deranja cumva actvitatea ilicita a vanzatorului,pe care trebuia sal sanctioneze,sau ma gandesc ca nu intra in atributiunile de serviciu ,politistul urmarind numai trecerea fauduloasa a strazii,care pentru el in acel moment constituia pricolul public numarul unu...Sunt curios dar fiind si necesara salubrizarea acelor zone publice de mare interes civic..la treaba flacai,justificativa salariile...

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 29 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Incendiu pe strada Traian
Marţi, 29 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Alertă la ISU Dobrogea
Pagina a fost generata in 2.6498 secunde