Campioni la fraude cu fonduri europene

273
Campioni  la fraude  cu fonduri europene - campionifraudefondurieuropene-1433264637.jpg

Articole recomandate

Oficiul European Antifraudă a avut cel mai mult de muncă anul trecut în România, dintre toate statele Uniunii Europene. Potrivit raportului OLAF pe 2014, inspectorii europeni au finalizat 36 de anchete în România în dosare privind gestionarea de fonduri europene la nivel național și regional. Astfel, țara noastră se află pe primul loc la fraudarea fondurilor europene, România fiind urmată de Ungaria, Bulgaria, Cehia, Italia, Spania.

OLAF a finalizat de aproape trei ori mai multe anchete în România decât în Ungaria (13 anchete), țară aflată pe locul al doilea într-un clasament realizat de OLAF. În Bulgaria, au fost investigate 11 fraude, iar în Cehia 8 dosare.

În același raport se mai arată că, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2014, România a primit un număr de 89 de recomandări judiciare de la Oficiul European Antifraudă, însă doar 11 au avut răspuns începerea unei investigații.

Per total, OLAF a primit în 2014 informații privind existența a 1.417 posibile fraude cu fonduri europene, finalizându-se 156 de investigații.

Reprezentanții Biroului afirmă că acest număr nu înseamnă că nivelul fraudei a crescut în Europa, ci o creștere a celor care oferă informații către OLAF.

În același timp, premierul Victor Ponta se laudă cu gradul de absorbție al României în ceea ce privește fondurile europene. Ponta a declarat, ieri, în Plenul Camerei Deputaților, că România poate încheia programul 2008-2013 cu un grad de absorbție a fondurilor europene între 65% și 80%.

Șeful Executivului a mai spus că România s-a refăcut după "distrugerea economică și socială din 2010-2011", având o creștere economică medie de 3%, în ultimii ani, în timp ce în primul trimestru al anului 2015, avansul PIB este de 4,2%, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 09 Aprilie 2015
Stire din Economie : Pentru intervalul 2007 - 2013
Pagina a fost generata in 0.3787 secunde