Campania "Stop Contrabandă" a ajuns la final. 40 de milioane de țigări capturate și peste 300 de persoane reținute

191
Campania

Articole recomandate

Autoritățile române cu atribuții în combaterea contrabandei cu țigări au reușit, în ultimele trei luni, să oprească peste 40 de milioane de țigarete ilegale să ajungă pe piața neagră, iar peste 300 de persoane au fost reținute, de la lansarea campaniei "Stop Contrabandă", potrivit British American Tobacco.


Valoarea bunurilor confiscate se ridică la circa 30 de milioane de lei.


"Circa 445.000 de țigări de contrabandă nu au mai ajuns în fiecare zi pe piața neagră din România. Așa se poate traduce impactul capturilor de 40 de milioane de țigarete realizate de către autorități doar în primăvara acestui an. Acestor cifre li se adaugă și un număr de aproximativ 300 de persoane reținute, suspectate că ar fi întreprins diverse activități de contrabandă", se spune în comunicatul British American Tobacco.


Intensificarea acțiunilor autorităților române se reflectă și în scăderea cu 1 punct procentual a pieței negre din România de la începutul anului, conform celui mai recent studiu realizat de către compania Novel research (15,2% în martie 2017, față de 16,2% înregistrat în ianuarie 2016).


Compania precizează că România este una dintre cele mai afectate de contrabanda cu țigări din Uniunea Europeană, a doua din Europa de Est, după Polonia. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4494 secunde