"Bombele" de pe șoselele Constanței. Ce au găsit inspectorii RAR în trafic

3459
2

Articole de la același autor

141 de vehicule au fost controlate tehnic în trafic, în luna septembrie, pe raza județului Constanța de către inspectorii Registrului Auto Român. 


În urma verificărilor s-a stabilit că peste 60% dintre vehiculele oprite nu erau în regulă (de natură tehnică sau legate de acte). La jumătate dintre mașinile oprite, inspectorii RAR au constatat defecte, cum ar fi proasta funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcție, defecțiuni ale sistemului de frânare. Aceste vehicule au fost considerate ca neconforme din punct de vedere al securității rutiere. 


În cazul a 18 dintre vehiculele oprite, inspectorii Registrului Auto Român au constatat defecțiuni tehnice majore și au considerat că mașina prezintă pericol iminent de accident. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care va putea fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român. 


Alte probleme constatate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român au fost depășirea nivelului maxim admis de poluare (27,66%), neconformități din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (2,13%). În urma controalelor tehnice desfășurate în trafic în luna septembrie au fost reținute 50 de certificate de înmatriculare, trei permise de conducere și au fost aplicate 62 de amenzi. 


De la începutul acestui an și până la sfârșitul lunii septembrie, numărul vehiculelor controlate în Constanța a fost de 1.412. Dintre acestea, 699 nu în-deplineau în totalitate condițiile tehnice necesare pentru a circula în siguranță pe drumurile publice, 141 prezentau pericol iminent de accident și 298 de vehicule depășeau nivelul maxim admis de poluare. Totalul certificatelor de înmatriculare care au fost reținute în primele nouă luni este de 351, iar al permiselor de conducere de 21. În acest interval, în urma controalelor tehnice în trafic au fost aplicate 537 de amenzi. 


Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă menți-onează că "rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echi-pajele mixte RAR - Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni". 


Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule, din care 4.485.000 sunt autoturisme. 


Comentează știrea

suzana
16 octombrie 2014
locuri de munca

Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

DOAMNA
16 octombrie 2014
PRIMA FEMEIE

Sunt o doamna apetisanta cu forme naturale, care iti oferA servicii de calitate, cu preludiu. Domnii carora le plac femeile cu forme apetisante sa ma contacteze, ceilalti sa se abtina! MOBIL 0906.760.654 (1,3e/min). Sau trimite SMS la 1533 (1,5e/sms) cu textul FORME si te contactez eu.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5633 secunde