Averea unui fost polițist de frontieră din Constanța, în atenția ANI

2509
Averea unui fost polițist de frontieră din Constanța, în atenția ANI - 22augustfostpolitist-1408707713.jpg

Articole de la același autor

Un fost polițist de frontieră din Constanța a intrat în atenția Agenției Naționale de Integritate cu privire la modul cum au apărut, în declarația lui de avere, peste 40.000 de euro.

Potrivit ANI, "în perioada 2009 - 2011, Dragoș Dinescu, fost ofițer principal în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, a realizat împreună cu soția venituri salariale în cuantum de 93.161 lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeași perioadă au fost în cuantum de 266.711,88 lei, rezultând o diferență nejustificată de 173,550, 88 lei (aproximativ 41.322 euro)".

În consecință, "având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Constanța, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Dragoș Dinescu împreună cu soția în perioada exercitării funcției publice", se mai menționează în comunicatul ANI.

Reprezentanții instituției au menționat că fostul polițist a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, despre cele găsite precum și despre drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Până în prezent persoana evaluată nu a depus la dosar niciun punct de vedere.

"Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului de apărare", mai precizează reprezentanții instituției.

Precizăm că Dragoș Dinescu, care a fost angajat în cadrul dispeceratului IJPF în perioada 2009 - 2011 (după ce anterior fusese angajat al Jandarmeriei Constanța), a părăsit sistemul cu prilejul restructurării Poliției de Frontieră. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.111 secunde