Ați aflat că mașina pe care ați cumpărat-o are certificatul de înmatriculare falsificat sau că figurează în bazele de date ale Poliției ca fiind furată? Oamenii legii spun că nu veți rămâne cu ea în garaj și nici nu va trebui să o vindeți pentru piese! Ci, din contră, poate fi înmatriculată și puteți să circulați, legal, cu aceasta.
Nu trece săptămână în care cel puțin un constănțean să afle, la graniță, de la polițiștii de frontieră, că autoturismul cu numere de Bulgaria pe care l-a cumpărat dintr-un târg auto din țara noastră sau din statul vecin, are acte falsificate. Alții află abia în momentul în care vor să înmatriculeze mașina pe România și se prezintă la Serviciul de Înmatriculări Auto, pentru a obține numerele provizorii. În ambele situații, noii proprietari descoperă că, deși au fost victimele unei înșelăciuni, se aleg cu dosare penale pentru uz de fals. Cum se soluționează, într-un final, întreaga situație? Pot noii proprietari să mai circule cu autoturismele respective sau să le înmatriculeze în țara noastră? Autoritățile cu responsabilități în domeniu au lămurit aceste aspecte, pentru cititorii "Cuget Liber".
"Undă verde" de la anchetatori pentru înmatriculare
Potrivit statisticii transmise de reprezentanții Gărzii de Coastă, de la începutul anului până în prezent, 21 de constănțeni au prezentat, la controlul obligatoriu din punctele de frontieră, certificate de ITP sau de înmatriculare falsificate. În toate situațiile, mașinile aveau numere "texane", iar proprietarii au susținut că le-au cumpărat din târguri auto second-hand din țară sau Bulgaria, fără a ști de falsuri.
Alții au aflat de falsuri în momentul în care s-au prezentat la Serviciul Înmatriculări Auto Constanța, pentru obținerea numerelor roșii, în vede-rea înmatriculării provizorii în țara noastră a unui autoturism second hand cu numere de Bulgaria.
Referitor la practicile ilegale prin care cumpărătorii se aleg cu o mașină cu acte false, cms. șef Marin Dincu, șeful Compartimentului Înmatriculări Auto, din cadrul Serviciului Permise și Înmatriculări Auto Constanța, a explicat: "Modelul UE al certificatului de înmatriculare este compus din două file: prima, certificatul de înmatriculare propriu-zis, pe care omul trebuie să-l poarte asupra lui, iar a doua, cartea de identitate, care se transmite de la proprietar la proprietar. În cazul acestor mașini cu acte falsificate, s-a constatat că fila a doua este originală, dar prima filă nu. Aceasta este procurată prin surse îndoielnice, iar însemnele nu corespund cu cele de pe original. Noi le descoperim, dat fiind anii de experiență în domeniu, și sesizăm organele de anchetă".
În acest moment, pe numele noilor proprietari se întocmește un dosar penal pentru uz de fals. Pe perioada anchetei, mașina rămâne la proprietar - este indisponibilizată doar dacă există suspiciunea că a fost furată sau folosită în comiterea de infracțiuni! -, dar acesta nu poate ieși pe stradă cu ea! Mai mult, nici nu o poate înmatricula în țara noastră, fără a avea "undă verde" din partea anchetatorilor. "Dacă procurorii dispun încheierea cercetărilor penale cu rezoluția de neînceperea urmăririi penale, stabilind că noul proprietar a fost cumpărător de bună credință, care nu a avut habar de existența falsurilor, atunci acesta se poate prezenta din nou la Serviciul Înmatriculări Auto, cu rezoluția respectivă, cu fila a doua a actului mașinii și sunt demarate procedurile pentru înmatricularea în țara noastră", a precizat cms. șef Marin Dincu.
Pe de altă parte, trebuie menționat că în majoritatea cazurilor, deși cumpărătorii au primit rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, s-a luat și măsura amendării lor! În ge-neral, aceștia au primit amenzi penale cuprinse între 500 și 1.000 de lei.
Cum este înmatriculată o mașină furată
O altă situație cu care se confruntă oamenii legii vizează autoturismele care, deși înmatriculate în România, de o perioadă bună, pe numele ultimului proprietar, la un control de rutină figurează în bazele de date ale polițiștilor ca fiind furate din străinătate. Se ajunge în acest punct, spun anchetatorii, întrucât mașinile sunt înmatriculate, fără a fi întâmpinată nicio problemă, înainte ca acestea să fie raportate furate! În aceste cazuri, mașinile sunt indisponibilizate pentru câteva luni, timp în care cumpărătorii pot face demersuri pentru a le obține înapoi.
"Ultimii proprietari pot solicita anchetatorilor folosința autoturismelor, până la finalizarea anchetelor. Iar dacă procurorii sau polițiștii consideră că actualii proprietari nu au participat la furt, că sunt cumpărători de bună credință, emit o dispoziție către noi prin care solicită «înmatricularea cu mențiuni de furt», până la finalizarea cercetărilor. Această mențiune o trecem și în cartea de identitate, pentru ca mașinile să nu fie vândute - de altfel, ultimii proprietari nici nu au voie să o pună în vânzare!
De cele mai multe ori, mașinile rămân, în final, la proprietarii din România. Motivul: proprietarii din străinătate sunt despăgubiți de firmele de asigurări și costă prea mult pentru a trimite autoturismele peste graniță. Durează, însă, până sunt scoase alertele de furt din bazele de date. Ulterior, cu rezoluția de neînceperea urmăririi penale, aceștia se prezintă din nou la Serviciul de Înmatriculări Auto, și le înmatriculăm conform procedurii standard", a mai explicat cms. șef Marin Dincu.
Controale în târgurile auto
Potrivit oamenilor legii, tocmai pentru a evita aceste forme de înșelăciuni, periodic sunt efectuate controale în târgurile de mașini se-cond hand. Ultimul astfel de control a fost efectuat săptămâna trecută, în oborul de la marginea Constanței, unde, din 20 de mașini puse în vânzare, au fost găsite trei mașini furate din străinătate.