Șase kilograme de aur fără documente, confiscate de la un constănțean

478
Șase kilograme de aur  fără documente, confiscate de la un constănțean - constanteanbijuterii-1455731134.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii din Cluj au confiscat, de la un om de afaceri din Constanța, peste 6 kilograme de bijuterii de aur, în valoare de peste un milion de lei, în urma unui control în trafic.

"La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au oprit pentru control un bărbat, de 34 de ani, din Constanța, care conducea un autovehicul. În urma controlului, polițiștii au constatat că cel în cauză transporta bijuterii, motiv pentru care i-au solicitat documentele prevăzute de lege în acest sens. Acesta a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire a mărfii pentru 1.772,57 grame de bijuterii de aur. Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea transportată și cea menționată pe documentul de proveniență, polițiștii au cântărit bijuteriile, constatând o diferență în plus de 6.224,76 grame bijuterii de aur, respectiv lănțișoare, brățări, cercei, inele, pandantive, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de proveniență", susțin polițiștii.

Conducătorul auto, administrator al unei societăți comerciale din Constanța, a fost sancționat contravențional cu amendă de 20.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Totodată, cele 6.224,76 grame bijuterii din aur, în valoare totală de 1.182.560 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea provenienței bijuteriilor și luarea măsurilor legale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Februarie 2016
Stire din Eveniment : Țigări vândute  la colț de stradă
Pagina a fost generata in 0.5325 secunde