Alcoolul metilic a mai făcut o victimă, în Medgidia

133

Articole de la același autor

Polițiștii constănțeni au fost sesizați, ieri, de încă o moarte suspectă în municipiul Medgidia. Miercuri seară, un bărbat de 40 de ani, cunoscut ca făcând parte din rândul oamenilor străzii, a fost găsit inconștient și mirosind a băutură, sub podul din localitate și transportat la spital. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a decedat. 

Având în vedere că săptămâna trecută, în Medgidia, au mai murit trei bărbați, cunoscuți consumatori de băuturi alcoolice, din cauza ingerării de alcool metilic, medicii au suspectat aceeași cauză, motiv pentru care au sesizat Poliția. Cadavrul a fost transportat la morgă, pentru efectuarea necropsiei. 

Menționăm că dosarul privind cele trei decese cauzate de alcool metilic, din Medgidia, a ajuns în atenția procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care efectuează cercetări pentru omor deosebit de grav. Anchetatorii au și un suspect, un localnic de 37 de ani, Ion G., care le-ar fi dat bărbaților sticla cu substanța nocivă. 

Reamintim că, de la începutul anului și până în prezent, medicii legiști constănțeni au depistat 30 de decese care au avut drept cauza ingerarea de alcool metilic. În prezent, polițiștii din tot județul fac verificări pentru a stabili, pentru fiecare caz în parte, de unde au avut victimele alcoolul metilic. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4515 secunde