Afaceristul Șinculeț a fost condamnat la opt ani de pușcărie

4536

Articole de la același autor

Ieri, magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus condamnarea lui Ion Șinculeț Răducanu, în al doilea dosar pe care-l are pe rolul instanțelor constănțene, la pedeapsa de opt ani de închisoare, la care se vor adăuga doi ani de interzicere a drepturilor. De asemenea, el va trebui să plătească suma de 1.595 de lei, drept cheltuieli judiciare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Constanța.
Șinculeț a fost trimis în judecată, în luna octombrie 2009, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
Prin rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Constanța se reține că, în 2005, bărbatul s-ar fi prezentat sub calitatea min-cinoasă de reprezentant al SC "Grup Sicomiga Single Man LTD", membră MIGA, societate neînregistrată la Oficiul Regis-trului Comerțului, și a recurs la emiterea unui instrument de plată (cambii) în favoarea SC "Azur Excel" SRL și SC "Maria Eliza" SRL, ambele din Constanța, ordonând tragerea a câte 2.500.000 de euro din contul Ministerului Finanțelor prin plata acelorași sume în contul celor două societăți comerciale. Asta deși calitatea pe care Șinculeț pretindea că o avea nu se afla în raporturi legale cu Ministerul Finanțelor, care să permită nașterea de obligații de plată. Prin aceste fapte mincinoase, spun procurorii anticorupție constănțeni, el urmărea obținerea unui folos material injust și care ar fi avut ca rezultat investirea cu formulă executorie a celor două titluri, precum și trecerea la executarea silită a acestora.
De asemenea, același inculpat, pentru scoaterea din contul Ministerului Finanțelor a sumei totale de cinci milioane de euro, a procedat la emiterea unor mijloace frauduloase, reprezentând înscrisuri sub semnătură privată în care a înscris elemente ce nu corespund realității, fapte urmate de predarea acestor acte către reprezentanții societăților, în vederea prezentării de către aceștia la instanțele de judecată și executorii judecătorești pentru declanșarea procedurilor de executare silită împotriva Ministerului Finanțelor.
De precizat că inculpatul se află, în prezent, după gratii, unde ispășește o pedeapsă cu închisoarea pentru fapte similare comise în Suceava și Giurgiu.
Pentru fapte asemănătoare, Șinculeț a mai primit o condamnare de cinci ani de închisoare și trei ani interzicerea drepturilor, dispusă de Curtea de Apel Constanța, în luna aprilie 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.3389 secunde