Afacerea "țigări avem, țigări să vă dăm", stricată de oamenii legii

681
7
Afacerea

Articole de la același autor

Îi vedem prin zonele aglomerate cum încearcă, pe blat, să ne vândă țigări de contrabandă. Este vorba despre bișnițarii care, cât e ziua de lungă, acostează trecătorii pentru a-și vinde marfa.

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Constanța au mai pus la punct patru persoane care comercializau țigări, fără îndeplinirea condițiilor legale. Oamenii legii au controlat zona autogărilor sud Constanța și Mangalia, dar și zona spitalului și pieței centrale din Medgidia.

Cei patru indivizi prinși în urma raziilor, cu vârste cuprinse între 25 și 37 de ani, aveau în plan să vândă trecătorilor nu mai puțin de 72 de pachete de țigări fără timbre accizabile, mai exact 1.440 țigarete, inscripționate cu numele mai multor mărci.

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar făptuitorii și bunurile găsite asupra lor au fost predate polițiștilor, în vederea continuării cercetărilor.

Pentru a extirpa fenomenul care a luat amploare în ultimii ani, oamenii legii apelează și la ajutorul oamenilor.

"Recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze țigări ce nu îndeplinesc condițiile legale de comercializare și să sesizeze autoritățile atunci când observă astfel de fapte", ne sfătuiesc polițiștii.

Comentează știrea

mm
2 februarie 2016
m

Nu incearca nimeni sa vanda tigari pe blat.Totul se face pe fata.Am vazut si un politai cumparand tigari de la tigani,bineinteles ca nu le-a platit.Nu am avut timp sa fac o poza.Socotelile li le mai incurca jandarmii ca politia nu are nicio treaba cu ei.

un locuitor de pe Soveja
2 februarie 2016
iganul care vinde tigari la Eden

De 16 ani de cind m-am mutat in zpna Soveja-Eden este un tigan la vreo 40-50 de ani care vinde nestingherit tigari zilnic si pina acum nimeni nu l-a intrebat de sanatate.Alo Politia cit aveti comision din vinzarile lui?Sau este vinzatorul vostru en detail?Rusine sa va fie!

kt
2 februarie 2016
kkt

si la abator ??? Sunt vreo 30 de bisnitari in piata??????

Remus
2 februarie 2016
Bravo bisnitari

Cand statul asta aplica niste accize si taxe de fac preturile tigarilor proaste sa fie la nivel cu tigarile de calitate superioara,te gandesti de unde sa cumperi mai ieftin. Tinand cont ca banii adunati in buget servesc imbogatirii unor privilegiati si nu scopurilor nobile declarate official,ori aste o vede si orbul si prostul,te gandesti sa cumperi sau nu de la bisnitari? Pana la urma statul ne-a furat masiv,ne-a lasat tara vraiste,a contribuit la furtul si distrugerea tarii ,de ce sa dau accize? Voi cumpara de la cine ofera mai ieftin,ma pis pe el stat care se pisa pe noi toti din toate institutiile lui barbare,antiromanesti, securistoide ! Nu-mi plac bisnitarii dar sunt divini fata de asa zisii reprezentanti ai statului,adevaratii nostril dusmani violenti sau tacuti,cum li se ordona.

Raj Kapoor
2 februarie 2016
India

Lasati tigarile.Uitati-va la tigania din spatele bisnitarului.Aprozar in statia de autobuz si alimente depozitate acolo unde noaptea pisa cainii.Piata din autogara sud a costat o caciula de bani si azi este goala.Doar doua precupete mai vand la tarabele din piata.In rest patrunjel,sosete,ace,lame de ras,gogosari si lantere le gasiti insirate pe trotuar.Uite mai Fagadaule maretie de primari pesedisti,tiganie si coruptie la voi in primarie.Mai cheltuiesti si 35.000 lei ca sa faci un studiu despre prostia voastra.Pune fundul in masia,puturosule si pleaca sa vezi cum arata orasul lui Mazare,taticul tau.Mama voastra de pesedei jegosi.

Brettgot
10 iunie 2017
bpj3slpg

wh0cd1980611 view buy tamoxifen buy zithromax

Brettgot
27 iulie 2017
uc3tmj0a

wh0cd382303 robaxin gold albuterol nebulizer albendazole buy allopurinol celebrex tamoxifen arimidex betnovate

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.006 secunde