"Adolescența - fără droguri și violență!", în școlile din județ

124

Articole de la același autor

Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța, alături de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, continuă activitățile de prevenire a comportamentelor de risc (violență, consum de tutun, alcool, droguri) în rândul adolescenților, în cadrul proiectului "Adolescența - fără droguri și violență!". 


Astfel, în cursul zilei de ieri, 24 aprilie, reprezentanți ai celor două instituții au fost alături de un număr de peste 150 elevi și profesori din trei unități școlare din județul Constanța, respectiv Liceul Tehnologic "Ion Bănescu", Mangalia, Liceul Teoretic "Carmen Sylva" Eforie Sud și Liceul Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" Cumpăna.


În prima parte a întâlnirilor cu elevii temele abordate s-au referit la pericolele pe care le reprezintă consumul de alcool, tutun și folosirea altor droguri. Pe fondul prezentării unor filme tematice, tinerii au fost îndrumați să recunoască semnele unor consumatori de substanțe interzise, reprezentantul CPECA oferind în același timp și sfaturi privind prevenirea consumului unor astfel de substanțe. 


În cea de-a doua parte a întâlnirilor cu elevii au fost aduse în discuție și dezbătute faptele de natură penală și contravențională cel mai frecvent întâlnite în mediul școlar. În discuțiile libere cu reprezentantul Jandarmeriei, elevii au exemplificat principalele forme de violență întâlnite și au identificat împreună cu acesta principalele cauze care ar genera astfel de forme de manifestare. Reprezentantul Jandarmeriei a pus accent pe linia prevenirii unor astfel de fapte, oferind în același timp soluții practice în acest sens.


Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, scopul acestor activități îl constituie prevenirea comportamentelor de risc la vârsta adolescenței, prin oferirea de informații care să permită creșterea nivelului de educare și conștientizare a tinerilor în vederea neînceperii consumului de droguri și a adoptării unor comportamente prosociale.
Astfel de activități s-au mai desfășurat în cursul acestei luni cu elevii din cadrul liceelor tehnologice "Dimitrie Leonida" și "Miron Costin",  din municipiul Constanța.      
  
Proiectul "Adolescența - fără droguri și violența!" a fost lansat în data de 28 martie a.c., ca parteneriat între Agenția Națională Antidrog - Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța și cuprinde întâlniri cu adolescenți din 22 unități liceale din județul și municipiul Constanța, în perioada lunilor martie - iunie 2014. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 04 Aprilie 2014
Stire din Eveniment : Stop drogurilor la volan!
Pagina a fost generata in 0.4611 secunde