Accidente rutiere în perioada minivacanței de 1 Mai

317
Accidente rutiere în perioada minivacanței de 1 Mai - accidenterutiereinperioadaminiva-1430659474.jpg

Articole de la același autor

Cinci persoane au ajuns la spital, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au fost implicate în accidente rutiere, produse pe raza județului Constanța. 


Pe 1 mai, în jurul orei 11, o femeie de 35 de ani conducea pe strada Dezrobirii, dinspre strada Baba Novac. La un moment dat, ajungând la marcajul pietonal de la intersecția cu strada Eliberării, tânăra a lovit o femeie de 61 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Victima a fost transportată la spital, fiind rănită ușor. 


Câteva ore mai târziu, un tânăr de 30 de ani, din județul Suceava, conducea pe DN 22, dinspre Tulcea către Ovidiu. La un moment dat, ajungând la kilometrul 272, șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului, șoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, nu înainte de a fi testat cu aparatul Drager. Rezultatul a fost pozitiv: tânărul avea o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. 


Trei persoane au ajuns la spital și sâmbătă seara. În jurul orei 20, o tânără din Ialomița conducea pe DN 22, dinspre Constanța către Tulcea. La un moment dat, ajungând la kilo-metrul 254, în afara localității Tariverde, șoferița a depășit fără a se asigura, moment în care a intrat frontal într-un alt autoturism, care circula din sens opus. În urma impactului, un tânăr de 21 de ani, pasager în primul autoturism, dar și doi pasageri din cel de-al doilea autoturism au fost transportați la spital cu răni ușoare, unde se află în afara oricărui pericol. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6947 secunde