ACCIDENTE ÎN LANȚ pe A2. Poliția urmărește traficul din elicopter

373
ACCIDENTE ÎN LANȚ pe A2. Poliția urmărește traficul din elicopter - autostradasoarelui-1469261473.jpg
Mai multe tamponări în care au fost implicate nouă mașini au avut loc sâmbătă pe Autostrada Soarelui, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Traficul este intens pe sensul de mers către Constanța.

''Se circulă îngreunat atât din cauza numărului mare de autovehicule care se îndreaptă către litoral, cât și din cauza unor tamponări care s-au produs în această dimineață la următoarele poziții kilometrice: la km 94, în care au fost implicate 4 autovehicule; la km 95, în care au fost implicate 3 autovehicule; la km 206, în care au fost implicate 2 autovehicule; De asemenea, pe autostrada A4, la km 18+600 de metri, a avut loc o tamponare tot pe sensul de mers către Constanța, în care au fost implicate 3 autovehicule'', precizează sursa citată.

Deși autovehiculele implicate în aceste evenimente rutiere au fost scoase pe banda de urgență, mulți conducători auto încetinesc (unii din curiozitate) la locurile tamponărilor, îngreunându-se astfel traficul, potrivit INFOTRAFIC.

Cauza probabilă a acestor accidente a fost nepăstrarea unei distanțe de siguranță în mers.

Polițiștii rutieri care patrulează pe autostrăzi au constatat că zilnic mulți conducători auto opresc nejustificat pe banda de urgență, creând astfel situații periculoase.

''Din acest motiv, amintim că oprirea nejustificată sau circulația pe banda de urgență a autostrăzilor se sancționează cu trei puncte de penalizare și cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte-amendă)'', arată sursa citată.

În vederea monitorizării traficului rutier și pentru asigurarea fluenței acestuia, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI va survola în acest sfârșit de săptămână Autostrada A2 București - Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7652 secunde