Accidente grave în județul Constanța. Șapte victime transportate la spital

400
Vineri, în județul Constanța au avut loc două accidente grave în decurs de câteva zeci de minute. În jurul orei 13.30, pe DN22, la ieșire din localitatea constănțeană Mihail Ko-gălniceanu, la intersecția spre Sibioara, un autoturism și un camion au fost implicate într-o coliziune din care a urmat rănirea a două persoane, soț și soție. Una dintre victime a rămas încarcerată, astfel că a fost nevoie de intervenția pompierilor militari, iar la fața locului au sosit și ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță. Pompierii au reușit să scoată victima încarcerată dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, iar cuplul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța cu multiple traumatisme.

Într-o altă parte a județului, la Medgidia, șoferul unui autoturism marca Ford nu a respectat semnul Stop și a intrat în coliziune cu un microbuz plin cu pasageri, care circula regulamentar pe strada Ovidiu din municipiu. În urma impactului, cinci pasageri din microbuz au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5319 secunde