Accident grav în fața Poliției Rutiere

294
1
Accident grav  în fața Poliției Rutiere - copac-1449683828.jpg

Articole de la același autor

A apăsat pedala de accelerație prea tare și a provocat un accident rutier. Evenimentul s-a petrecut, marți noapte, în jurul orei 22.00, pe bulevardul I C Brătianu, în fața Poliției Rutiere. Un tânăr de 24 de ani se deplasa la volanul unui autoturism marca Peugeot dinspre Cora către localitatea constănțeană Valu lui Traian.

În apropierea intersecției cu strada Matei Millo, conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de carosabil umed, spun oamenii legii, a pierdut controlul direcției spre stânga și s-a proptit într-un copac. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat pe mijlocul drumului și bucăți din mașină s-au împrăștiat pe zeci de metri. Șoferul a rămas blocat între fiarele mașinii. Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", un echipaj de descarcerare, cadrele medicale și agenții de la Rutieră.

Militarii au scos victima din mașină, iar aceasta a fost preluată de medici pentru a-i acorda primul ajutor. Totodată, polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul Drager și au stabilit că acesta nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații medicale.

Agenții de la Rutieră au pornit o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul. Protagonistul s-a ales cu un dosar de cercetare penală.

Comentează știrea

adevar
10 decembrie 2015
adevar

La ce scoala absolvit , cine este medicul de familie,plangeri se depun la politie sau la presedentia?

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 09 Decembrie 2015
Stire din Eveniment : FOTO. ACCIDENT RUTIER ÎN CONSTANȚA
Miercuri, 09 Decembrie 2015
Stire din Eveniment : Grav accident de tren! TREI MORȚI
Marţi, 08 Decembrie 2015
Stire din Eveniment : Accident provocat de un șofer neatent
Pagina a fost generata in 0.8504 secunde