A pescuit ilegal și s-a ales cu dosar penal

99

Articole de la același autor

Luni seară, în apropierea lacului Razelm polițiștii au dat de urma uni bărbat care transporta cu o căruță 10 unelte de pescuit tip plasă monofilamnet, în lungime de 840 metri și cantitatea de 141,6 kilograme pește din speciile babușcă și șalău.

Luat la întrebări, acesta a recunoscut în fața anchetatorilor că a pescuit ilegal. "Întreaga cantitate de pește, care a fost predată spre valorificare unei societăți comerciale de profil, conform procedurilor legale, precum și plasele de pescuit, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit a plaselor tip monofilament", faptă prevăzută și sancționată de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată și aprobată prin Legea 317/2009", se arată într-un comunicat al polițiștilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 02 Martie 2014
Stire din Eveniment : La pescuit în perioada de prohibiție
Vineri, 13 Ianuarie 2012
Stire din Eveniment : Pescuit ilegal în Delta Dunării
Pagina a fost generata in 1.8247 secunde