Studiu privind românii din diaspora

152
Studiu privind românii din diaspora - studiuprivinddiaspora-1492957242.jpg

Articole de la același autor

Executivul a aprobat plata unei contribuții financiare de 75.000 de euro la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru realizarea unui studiu privind comunitățile românești din străinătate. Acordul privind realizarea studiului a fost semnat la 6 martie 2017, între Ministerul Afacerilor Externe și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, iar partea română are la dispoziție trei luni pentru a notifica OCDE cu privire la finalizarea procedurilor interne care să permită intrarea în vigoare a acordului.

Studiul vizează în principal: dimensiunea comunităților românești rezidente în statele membre OCDE, principalele state de destinație, repartizarea geografică a grupurilor specifice, statistici privind distribuția pe vârste, sex, nivel de educație, ocupații, principalele domenii de activitate, analiza comparativă cu alte comunități din diaspora. De asemenea, studiul va include informații cu privire la principalele motive ale emigrării și factorii care ar putea determina revenirea în țară, tendințele actuale în comparație cu comunitățile din alte state de emigrație, evoluții în domeniul emigrării și al repatrierii. Documentul va fi finalizat și transmis părții române în termen de 18 luni de la plata contribuției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6371 secunde