"Statul român trebuie să-i protejeze prin legi pe navigatorii care muncesc în flotele străine!"

1316

Articole de la același autor

"Navigația este indispensabilă omenirii. Datorită ei ne putem bucura de aproape toate bunurile din viața noastră", a declarat Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor și șef al Inspectoratului ITF România, în debutul conferinței de presă dedicată Zilei Maritime Mondiale. 


Sărbătorită în fiecare an pe 29 sep-tembrie, Ziua Maritimă Mondială a fost marcată de Organizația Maritimă Inter-națională și numeroase state maritime printr-o serie de evenimente. România este membru al acestei organizații de pe data de 20 martie 1965, dar are un com-portament aparte. Autoritățile statului, deși câștigă o groază de bani de pe urma navi-gatorilor, respectă cu sfințenie "tradiția" de a ignora Ziua Maritimă Mondială. Dacă 


n-ar exista Sindicatul Liber al Navigatorilor, concetățenii noștri n-ar afla de existența acestei zile. 


"Tinerii trebuie încurajați să îmbrățișeze meseria de navigator. Statul român trebuie să încurajeze dezvoltarea școlii maritime, să-i sprijine pe cei ce aleg această meserie grea. Din păcate, instituțiile statului nu folo-sesc pârghia relațiiilor bilaterale europene, pentru a asigura locuri de practică pentru cadeții români, pe navele altor țări. Ne amin-tim de eșuarea inițiativei pavilionului inter-național românesc. Ideea era bună și o susținem, în continuare. Dacă avem cor-porații străine care activează în România, de ce să nu avem și armatori străini care să își înregistreze navele în țara noastră? Printr-un proiect corect, se pot asigura locuri de muncă pentru navigatori și locuri de practică pentru cadeții români", a spus liderul SLN.


Referindu-se la Convenția internațională privind munca și viața pe mare MLC - 2006, ratificată cu mare întârziere de România, Mihălcioiu a reamintit faptul că aceasta ar trebui să fie aplicată cel târziu de la 1 noiembrie 2016. Problema este că, până la această oră, nu s-a făcut niciun pas pentru transpunerea ei în legislația națională, responsabilitatea fiind în ograda ministerelor Muncii, Finanțelor și Transporturilor. 


"SLN, Inspectoratul ITF și toată suflarea maritimă internațională doresc ca im-plementarea MLC - 2006 să se facă astfel încât navigatorii să fie protejați. Nu trebuie să mai fie autorizate agenții de crewing care trimit oamenii pe orice nave, să muncească în condiții inacceptabile și neplătiți, percepându-le comisioane la plecare. Astfel de exemple sunt foarte multe. Statul român trebuie să-i protejeze prin legi pe navigatorii care muncesc în flotele străine. Trebuie să se asigure că marinarii beneficiază de condiții de muncă decente, de garanții de securitate, de asigurări corespunzătoare. Noi suntem gata să punem la dispoziția Autorității Navale Române o bază de date cu navele care asigură condiții de muncă decente și legale. În portul Constanța, până acum, armatorii și-au făcut de cap în privința respectării drepturilor navigatorilor. Singura pavăză a fost Inspectoratul ITF România, care le-a acordat ajutor echipajelor aflate în dificultate. Sperăm ca, de la 1 noiembrie, să avem alături de noi ANR și să lucrăm împreună pentru ca drepturile navigatorilor să fie respectate", a afirmat Adrian Mihălcioiu.


El a arătat că SLN, în calitate de membru al ITF, dispune de o infrastructură instituțională și financiară care îi permite să rezolve situațiile cele mai dificile în care se află navigatorii membri de sindicat. 


În cazul marinarilor care nu sunt membri de sindicat, SLN asigură informații gratuite despre nave, armatori și contractele de muncă, dar nu se poate implica cu resurse umane și financiare în soluționarea problemelor lor. 


În ultimele două luni, SLN a fost sesizat în privința a 75 de cazuri grave: decese, îmbolnăviri, accidente de muncă, neplata salariilor, repatrieri refuzate, abandonări. Doar una dintre victime, care a suferit un accident de muncă, este membru de sindicat. Respectivul marinar și-a încasat asigurarea cu sprijinul SLN. 


La conferința de presă, au mai fost prezenți, din partea sindicatului, vice-președintele Costică Stici și secretarul ge-neral Aurel Stoica. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4399 secunde