Se ascute competiția pe piața containerelor de la Marea Neagră

282
Se ascute competiția pe piața  containerelor de la Marea Neagră - seascutecompetitia-1466613695.jpg

Articole de la același autor

Georgia urmează să decidă în curând cine va opera viitorul port de mare adâncime, Anaklia, de la Marea Neagră, destinat transportului de mărfuri containerizate. Pentru investița de 2,5 miliarde de dolari, Guvernul georgian are la dispoziție o listă cu șase ofertanți, selectați dintr-o listă mai lungă. Finaliștii sunt două companii din Singapore și câte una din China, Arabia Saudită, Turcia și Țările de Jos.

Noul port va asigura adâncimi de 16 metri și va avea o capacitate de 40 de milioane de tone pe an. Va putea primi nave de până la 10.000 TEU. Spre comparație, portul geor-gian Batumi, cu adâncimi de până la 8,5 metri, poate primi nave de până la 1.500 TEU.

Construcția va începe în al doilea trimestru al anului 2017. Portul va deveni operațional în 2020. Proiectul reprezintă cea mai mare investiție străină din istoria Georgiei și are drept scop stabilirea unui nou coridor maritim între China și Europa, restabilirea faimosului "drum al mătăsii".

Noua investiție va relansa competiția pe piața containerelor din regiunea Mării Negre și va afecta într-o măsură semnificativă portul Constanța, al cărui terminal de containere de la Agigea asigură adâncimi de 14,5 metri. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 15 Iunie 2016
Stire din Economie : Evenimente pe apele lumii
Pagina a fost generata in 0.4868 secunde