România exportă fierul vechi pentru a-l reimporta la preț dublu
Economia românească se confruntă cu situație paradoxală. Este nu doar exportator, dar a devenit și importator de fier vechi. Cu o mână dezmembrează mașini, utilaje, locomotive și instalații, pentru a exporta fonta, oțelul, cuprul, alama, bronzul și inoxul din ele. Cu cealaltă, importă fier vechi pentru propriile combinate. De-a lungul ultimului deceniu, munți de "tocătură" metalică au ieșit din țară, prin portul Constanța, pentru a fi reciclați în Turcia, India sau îndepărtata Chină. Sursa acestei hemoragii o reprezintă îndeosebi industria, agricultura și transporturile. Privatizarea lor a făcut să explodeze afacerile cu fier vechi, de care au profitat, mai ales cumpărătorii străini. Prețul fierului vechi din România a fost dictat de piața turcească, mai bine zis de reprezentanții ei: importatorii și intermediarii.
O prostie națională
Pentru un număr mic de români, exodul extern de fontă și oțel reprezintă o afacere prosperă. Dar cei mai mulți conaționali îl consideră o dovadă de nesăbuință . Ei nu pot înțelege de ce fontele, oțelurile și inoxul românesc nu sunt bune pentru furnalele din țară, dar sunt excelente pentru combinatele siderurgice de aiurea.
Paul Mirică este directorul unei mari companii din București, al cărei obiect de activitate este importul de materii prime pentru industria construcțiilor de mașini, metalurgie și exportul de piese de schimb și echipamente. "Fierul vechi se exportă, dar este o prostie și o tragedie, pentru că îl vindem la un preț cu mult sub cel de pe piața mondială. La rândul nostru, avem nevoie de fier vechi și îl importăm scump. În prezent, combinatele siderurgice românești aduc fierul vechi din străinătate" - afirmă Paul Mirică.
Voiaj în… facturi
De ce nu se aprovizionează siderurgia românească de pe piața internă? "Pentru că sunt interese financiare - spune omul de afaceri. Se taie utilaje, componente viabile pentru «carne macră», cum se spune în limbajul celor din branșă, și se vinde materialul la 100 euro pe tonă. În schimb, românii cumpără fierul vechi de import cu 200 euro pe tonă." Nu este exclus ca unele dintre deșeurile metalice cumpărate "de afară", la prețuri pipărate, să fie românești, iar voiajul lor peste graniță și retur să fi avut loc doar în acte.
Rușinea din dosul statisticilor
Statistica oficială nu lasă decât să se vadă dimensiunile acestui comerț rușinos. În raportările sale, în categoria metalelor tranzacționate sunt incluse, de-a valma, fonta, fierul și oțelul nou fabricate și deșeurile. Totuși, din seriile de date se poate ghici care este realitatea. În perioada 1991 - 2004, exportul de metale a crescut de 6,4 ori, de la 283 la 1.821 milioane euro. Pe de altă parte, importul s-a majorat de 13,5 ori, sporind de la 63 la 851 milioane euro. Dacă, în 1991, exportul era de 4,5 mai mare decât importul, de-a lungul anilor decalajul dintre ele s-a mai redus, astfel că, în 2004, valoarea exportului de metale a ajuns să o depășească doar de 2,1 ori pe cea a importului. Concluzia ce se poate trage din aceste date comparative este că exportul nu a crescut doar pe seama producției siderurgice, cât mai ales pe cea a fierului vechi. Dacă, în toată această perioadă de 13 ani, siderurgia ar fi fost atât de performanță, țara noastră ar fi avut o cu totul altă poziție pe piața mondială a oțelului, iar importul său de metale nu ar fi crescut de două ori mai repede decât exportul.
Izgoniții din topuri
Opiniile experților din comerțul exterior confirmă concluziile analizei noastre. "România a dispărut din majoritatea clasamentelor mondiale. La producția de fontă, unde eram un jucător important, apărem, acum, la «și alții», cu cantități foarte mici" - afirmă Paul Mirică. Pe de altă parte, spune el, economia se confruntă cu lipsa materiei prime pentru anumite ramuri industriale. "Dacă nu se iau măsuri, vom ieși de pe piața pieselor de schimb. Deja, sunt probleme, pentru că România nu mai produce materia primă necesară fabricării lor. O cauză este exportul irațional de fier vechi. De vină este și politica noilor proprietari ai marilor combinate siderurgice. Aceștia nu mai produc decât ce și cât îi interesează pe ei. Astăzi, să comanzi câteva sute de tone de oțel constituie o mare problemă. De aceea, în fabricarea pieselor de schimb pentru echipamente feroviare cu greu mai găsești o soluție. România are capacități de prelucrare, dar nu are oțelurile necesare."
Economia românească se confruntă cu situație paradoxală. Este nu doar exportator, dar a devenit și importator de fier vechi. Cu o mână dezmembrează mașini, utilaje, locomotive și instalații, pentru a exporta fonta, oțelul, cuprul, alama, bronzul și inoxul din ele. Cu cealaltă, importă fier vechi pentru propriile combinate. De-a lungul ultimului deceniu, munți de "tocătură" metalică au ieșit din țară, prin portul Constanța, pentru a fi reciclați în Turcia, India sau îndepărtata Chină. Sursa acestei hemoragii o reprezintă îndeosebi industria, agricultura și transporturile. Privatizarea lor a făcut să explodeze afacerile cu fier vechi, de care au profitat, mai ales cumpărătorii străini. Prețul fierului vechi din România a fost dictat de piața turcească, mai bine zis de reprezentanții ei: importatorii și intermediarii.
O prostie națională
Pentru un număr mic de români, exodul extern de fontă și oțel reprezintă o afacere prosperă. Dar cei mai mulți conaționali îl consideră o dovadă de nesăbuință . Ei nu pot înțelege de ce fontele, oțelurile și inoxul românesc nu sunt bune pentru furnalele din țară, dar sunt excelente pentru combinatele siderurgice de aiurea.
Paul Mirică este directorul unei mari companii din București, al cărei obiect de activitate este importul de materii prime pentru industria construcțiilor de mașini, metalurgie și exportul de piese de schimb și echipamente. "Fierul vechi se exportă, dar este o prostie și o tragedie, pentru că îl vindem la un preț cu mult sub cel de pe piața mondială. La rândul nostru, avem nevoie de fier vechi și îl importăm scump. În prezent, combinatele siderurgice românești aduc fierul vechi din străinătate" - afirmă Paul Mirică.
Voiaj în… facturi
De ce nu se aprovizionează siderurgia românească de pe piața internă? "Pentru că sunt interese financiare - spune omul de afaceri. Se taie utilaje, componente viabile pentru «carne macră», cum se spune în limbajul celor din branșă, și se vinde materialul la 100 euro pe tonă. În schimb, românii cumpără fierul vechi de import cu 200 euro pe tonă." Nu este exclus ca unele dintre deșeurile metalice cumpărate "de afară", la prețuri pipărate, să fie românești, iar voiajul lor peste graniță și retur să fi avut loc doar în acte.
Rușinea din dosul statisticilor
Statistica oficială nu lasă decât să se vadă dimensiunile acestui comerț rușinos. În raportările sale, în categoria metalelor tranzacționate sunt incluse, de-a valma, fonta, fierul și oțelul nou fabricate și deșeurile. Totuși, din seriile de date se poate ghici care este realitatea. În perioada 1991 - 2004, exportul de metale a crescut de 6,4 ori, de la 283 la 1.821 milioane euro. Pe de altă parte, importul s-a majorat de 13,5 ori, sporind de la 63 la 851 milioane euro. Dacă, în 1991, exportul era de 4,5 mai mare decât importul, de-a lungul anilor decalajul dintre ele s-a mai redus, astfel că, în 2004, valoarea exportului de metale a ajuns să o depășească doar de 2,1 ori pe cea a importului. Concluzia ce se poate trage din aceste date comparative este că exportul nu a crescut doar pe seama producției siderurgice, cât mai ales pe cea a fierului vechi. Dacă, în toată această perioadă de 13 ani, siderurgia ar fi fost atât de performanță, țara noastră ar fi avut o cu totul altă poziție pe piața mondială a oțelului, iar importul său de metale nu ar fi crescut de două ori mai repede decât exportul.
Izgoniții din topuri
Opiniile experților din comerțul exterior confirmă concluziile analizei noastre. "România a dispărut din majoritatea clasamentelor mondiale. La producția de fontă, unde eram un jucător important, apărem, acum, la «și alții», cu cantități foarte mici" - afirmă Paul Mirică. Pe de altă parte, spune el, economia se confruntă cu lipsa materiei prime pentru anumite ramuri industriale. "Dacă nu se iau măsuri, vom ieși de pe piața pieselor de schimb. Deja, sunt probleme, pentru că România nu mai produce materia primă necesară fabricării lor. O cauză este exportul irațional de fier vechi. De vină este și politica noilor proprietari ai marilor combinate siderurgice. Aceștia nu mai produc decât ce și cât îi interesează pe ei. Astăzi, să comanzi câteva sute de tone de oțel constituie o mare problemă. De aceea, în fabricarea pieselor de schimb pentru echipamente feroviare cu greu mai găsești o soluție. România are capacități de prelucrare, dar nu are oțelurile necesare."
O prostie națională
Pentru un număr mic de români, exodul extern de fontă și oțel reprezintă o afacere prosperă. Dar cei mai mulți conaționali îl consideră o dovadă de nesăbuință . Ei nu pot înțelege de ce fontele, oțelurile și inoxul românesc nu sunt bune pentru furnalele din țară, dar sunt excelente pentru combinatele siderurgice de aiurea.
Paul Mirică este directorul unei mari companii din București, al cărei obiect de activitate este importul de materii prime pentru industria construcțiilor de mașini, metalurgie și exportul de piese de schimb și echipamente. "Fierul vechi se exportă, dar este o prostie și o tragedie, pentru că îl vindem la un preț cu mult sub cel de pe piața mondială. La rândul nostru, avem nevoie de fier vechi și îl importăm scump. În prezent, combinatele siderurgice românești aduc fierul vechi din străinătate" - afirmă Paul Mirică.
Voiaj în… facturi
De ce nu se aprovizionează siderurgia românească de pe piața internă? "Pentru că sunt interese financiare - spune omul de afaceri. Se taie utilaje, componente viabile pentru «carne macră», cum se spune în limbajul celor din branșă, și se vinde materialul la 100 euro pe tonă. În schimb, românii cumpără fierul vechi de import cu 200 euro pe tonă." Nu este exclus ca unele dintre deșeurile metalice cumpărate "de afară", la prețuri pipărate, să fie românești, iar voiajul lor peste graniță și retur să fi avut loc doar în acte.
Rușinea din dosul statisticilor
Statistica oficială nu lasă decât să se vadă dimensiunile acestui comerț rușinos. În raportările sale, în categoria metalelor tranzacționate sunt incluse, de-a valma, fonta, fierul și oțelul nou fabricate și deșeurile. Totuși, din seriile de date se poate ghici care este realitatea. În perioada 1991 - 2004, exportul de metale a crescut de 6,4 ori, de la 283 la 1.821 milioane euro. Pe de altă parte, importul s-a majorat de 13,5 ori, sporind de la 63 la 851 milioane euro. Dacă, în 1991, exportul era de 4,5 mai mare decât importul, de-a lungul anilor decalajul dintre ele s-a mai redus, astfel că, în 2004, valoarea exportului de metale a ajuns să o depășească doar de 2,1 ori pe cea a importului. Concluzia ce se poate trage din aceste date comparative este că exportul nu a crescut doar pe seama producției siderurgice, cât mai ales pe cea a fierului vechi. Dacă, în toată această perioadă de 13 ani, siderurgia ar fi fost atât de performanță, țara noastră ar fi avut o cu totul altă poziție pe piața mondială a oțelului, iar importul său de metale nu ar fi crescut de două ori mai repede decât exportul.
Izgoniții din topuri
Opiniile experților din comerțul exterior confirmă concluziile analizei noastre. "România a dispărut din majoritatea clasamentelor mondiale. La producția de fontă, unde eram un jucător important, apărem, acum, la «și alții», cu cantități foarte mici" - afirmă Paul Mirică. Pe de altă parte, spune el, economia se confruntă cu lipsa materiei prime pentru anumite ramuri industriale. "Dacă nu se iau măsuri, vom ieși de pe piața pieselor de schimb. Deja, sunt probleme, pentru că România nu mai produce materia primă necesară fabricării lor. O cauză este exportul irațional de fier vechi. De vină este și politica noilor proprietari ai marilor combinate siderurgice. Aceștia nu mai produc decât ce și cât îi interesează pe ei. Astăzi, să comanzi câteva sute de tone de oțel constituie o mare problemă. De aceea, în fabricarea pieselor de schimb pentru echipamente feroviare cu greu mai găsești o soluție. România are capacități de prelucrare, dar nu are oțelurile necesare."
Economia românească se confruntă cu situație paradoxală. Este nu doar exportator, dar a devenit și importator de fier vechi. Cu o mână dezmembrează mașini, utilaje, locomotive și instalații, pentru a exporta fonta, oțelul, cuprul, alama, bronzul și inoxul din ele. Cu cealaltă, importă fier vechi pentru propriile combinate. De-a lungul ultimului deceniu, munți de "tocătură" metalică au ieșit din țară, prin portul Constanța, pentru a fi reciclați în Turcia, India sau îndepărtata Chină. Sursa acestei hemoragii o reprezintă îndeosebi industria, agricultura și transporturile. Privatizarea lor a făcut să explodeze afacerile cu fier vechi, de care au profitat, mai ales cumpărătorii străini. Prețul fierului vechi din România a fost dictat de piața turcească, mai bine zis de reprezentanții ei: importatorii și intermediarii.
O prostie națională
Pentru un număr mic de români, exodul extern de fontă și oțel reprezintă o afacere prosperă. Dar cei mai mulți conaționali îl consideră o dovadă de nesăbuință . Ei nu pot înțelege de ce fontele, oțelurile și inoxul românesc nu sunt bune pentru furnalele din țară, dar sunt excelente pentru combinatele siderurgice de aiurea.
Paul Mirică este directorul unei mari companii din București, al cărei obiect de activitate este importul de materii prime pentru industria construcțiilor de mașini, metalurgie și exportul de piese de schimb și echipamente. "Fierul vechi se exportă, dar este o prostie și o tragedie, pentru că îl vindem la un preț cu mult sub cel de pe piața mondială. La rândul nostru, avem nevoie de fier vechi și îl importăm scump. În prezent, combinatele siderurgice românești aduc fierul vechi din străinătate" - afirmă Paul Mirică.
Voiaj în… facturi
De ce nu se aprovizionează siderurgia românească de pe piața internă? "Pentru că sunt interese financiare - spune omul de afaceri. Se taie utilaje, componente viabile pentru «carne macră», cum se spune în limbajul celor din branșă, și se vinde materialul la 100 euro pe tonă. În schimb, românii cumpără fierul vechi de import cu 200 euro pe tonă." Nu este exclus ca unele dintre deșeurile metalice cumpărate "de afară", la prețuri pipărate, să fie românești, iar voiajul lor peste graniță și retur să fi avut loc doar în acte.
Rușinea din dosul statisticilor
Statistica oficială nu lasă decât să se vadă dimensiunile acestui comerț rușinos. În raportările sale, în categoria metalelor tranzacționate sunt incluse, de-a valma, fonta, fierul și oțelul nou fabricate și deșeurile. Totuși, din seriile de date se poate ghici care este realitatea. În perioada 1991 - 2004, exportul de metale a crescut de 6,4 ori, de la 283 la 1.821 milioane euro. Pe de altă parte, importul s-a majorat de 13,5 ori, sporind de la 63 la 851 milioane euro. Dacă, în 1991, exportul era de 4,5 mai mare decât importul, de-a lungul anilor decalajul dintre ele s-a mai redus, astfel că, în 2004, valoarea exportului de metale a ajuns să o depășească doar de 2,1 ori pe cea a importului. Concluzia ce se poate trage din aceste date comparative este că exportul nu a crescut doar pe seama producției siderurgice, cât mai ales pe cea a fierului vechi. Dacă, în toată această perioadă de 13 ani, siderurgia ar fi fost atât de performanță, țara noastră ar fi avut o cu totul altă poziție pe piața mondială a oțelului, iar importul său de metale nu ar fi crescut de două ori mai repede decât exportul.
Izgoniții din topuri
Opiniile experților din comerțul exterior confirmă concluziile analizei noastre. "România a dispărut din majoritatea clasamentelor mondiale. La producția de fontă, unde eram un jucător important, apărem, acum, la «și alții», cu cantități foarte mici" - afirmă Paul Mirică. Pe de altă parte, spune el, economia se confruntă cu lipsa materiei prime pentru anumite ramuri industriale. "Dacă nu se iau măsuri, vom ieși de pe piața pieselor de schimb. Deja, sunt probleme, pentru că România nu mai produce materia primă necesară fabricării lor. O cauză este exportul irațional de fier vechi. De vină este și politica noilor proprietari ai marilor combinate siderurgice. Aceștia nu mai produc decât ce și cât îi interesează pe ei. Astăzi, să comanzi câteva sute de tone de oțel constituie o mare problemă. De aceea, în fabricarea pieselor de schimb pentru echipamente feroviare cu greu mai găsești o soluție. România are capacități de prelucrare, dar nu are oțelurile necesare."
Comentează știrea
EscorteDinRomania.ro
30 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...