Război pe piața materialelor de construcții
Articole de la același autor
Șantierul Naval Constanța construiește o nouă generație de tancuri de produse petroliere și chimice de 41.000 tdw
09 Decembrie 2016
Fiscul vinde apartamente, terenuri, autoturisme și mașini agricole la preț de chilipir
12 Decembrie 2016
Hartă interactivă cu starea infrastructurii de transport
09 Ianuarie 2017
Fiscul vinde flotile de autoturisme și ambarcațiuni, apartamente și terenuri, la preț de chilipir
14 Ianuarie 2017
EȘTI MARINAR? Schimbări importante, de la 1 ianuarie
02 Ianuarie 2017
• Polistirenul este amenințat să fie scos din uz
• BCA câștigă lupta cu materialele inflamabile
În timp ce populația se războiește cu Guvernul Grindeanu, care a îngenun-cheat statul de drept, pe piața ma-terialelor de construcții se consumă o altă bătălie.
Tensiunile au fost provocate de pro-iectul de normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, a cărei formă finală a fost prezentată în decembrie 2016. Documentul, elaborat de specialiștii Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împreună cu cei ai Ministerului Afacerilor Interne, sta-bilește "principalele condiții, perfor-manțe și nivelurile de performanță ale construcțiilor, astfel încât acestea să îndeplinească cerința fundamentală «securitate la incendiu», în conformitate cu Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Materialele de construcții folosite atât pentru pereți exteriori și despărțitori, dar și produsele utilizate pentru finisajul exterior trebuie să aibă clasa de rezistență la foc A1, arată noul normativ. Sunt stabilite responsabilități clare pentru arhitecți, inginerii structuriști și inginerii instalatori. La proiectarea și construcția clădirilor și instalațiilor, aceștia trebuie să respecte cerințele normativului.
Necesitatea noilor reguli pornește de la numeroasele evenimente tragice pe-trecute în ultimii ani în România, soldate cu însemnate pagube materiale și pierderi de vieți omenești. Acestea s-au petrecut pe fondul indisciplinei crase din construcții, favorizate și de normativele permisive.
Marea majoritate a anvelopărilor termice realizate la blocurile din România s-au realizat fără autorizație de construire, fără documentație tehnică și fără respectarea minimelor cerințe privind securitatea la incendiu. Cei mai mulți proprietari de imobile au angajat constructori la negru sau la gri și au făcut lucrările mai ieftin, cu materiale ușor inflamabile, precum polistirenul, care nu face parte din clasa de rezistență la foc A1.
Incendiile petrecute în capitală și alte localități au arătat că anvelopele termice din polistiren contribuie la propagarea focului de la un etaj la altul. La nivel mondial, potrivit statisticilor, se înregistrează anual peste 8 milioane de incendii cu efecte devastatoare, în care este implicat materialul termoizolant al clădirilor.
O situație similară se întâlnește în cazul materialor folosite la izolația fonică a încăperilor. Cazul "Colectiv" și al altor cluburi din țară sunt dovezi clare ale indisciplinei crase în construcții și a faptului că criteriul preț este pus înaintea securității la incendiu.
Organizația Patronală a Producătorilor de BCA din România, PRO BCA, a salutat inițiativa celor două ministere. Ea reamintește că BCA este un material de zidărie mineral, realizat din materii prime naturale și este încadrat în Euroclasa A1 de rezistență la foc. În plus, zidurile din BCA de minimum 35 cm grosime nu necesită soluții de termoizolare suplimentare, asigurând confortul termic necesar, dar și siguranța pentru locatari, deoarece nu arde, nu propagă flacăra și nu degajă fum toxic în cazul unui incendiu.
"Suntem datori să asigurăm un viitor sustenabil generațiilor următoare și susținem inovația în construcții pentru a atinge acest scop. BCA este un material de construcție modern și versatil, iar proprietățile sale îl recomandă pentru ridicarea orașelor de mâine. Siguranța la incendiu este o temă ce preocupă opinia publică, ținând cont de recentele eveni-mente tragice petrecute. Standardul european de produs, studiile de spe-cialitate și testările de laborator certifică BCA drept un material ignifug, sigur pentru sănătatea celor aflați în clădire", a declarat Niculae Dușu, presedinte PRO BCA.
El reamintește că majoritatea cons-trucțiilor din România din anii ’70 - ‘80 erau ridicate cu BCA de 35 cm grosime, fără sistem termoizolator suplimentar.
Din august 2015, în Germania este interzisă utilizarea polistirenului impreg- nat cu substanța ignifugă HBCD (hexa-bromcyclododecan). Deși după acea dată s-au putut pune în vânzare doar plăcile de polistiren impregnate cu o altă soluție ignifugă, Polymer-FR, plăcile, sunt în continuare inflamabile, iar în timpul unui incendiu se desprind particule arzânde, care propagă focul.
Adoptarea noului normativ nu este văzută cu ochi buni de producătorii și comercianții de polistiren din România, care își văd afacerile în pericol. Singurul lor argument în favoarea polistirenului este prețul mai mic față de alte materiale utilizate la anvelopare.
Dacă va pierde războiul, industria polistirenului din România, o afacere de peste 100 de milioane de euro, va trebui să dispară, să se reprofileze sau să exporte întreaga producție în țările în care acest material este acceptat în construcții.
Ceea ce nu vor să priceapă cei ce deplâng soarta polistirenului este că singura miză a schimbării este viața oamenilor.
Comentează știrea
Elena
1 mai 2023
Materiale de constructii
Pretul materialelor de constructii s-a modificat incepand cu 01.1.2023, iar scumpirea se va regasi in pretul final al produselor. Materialele de constructii sunt clasificate diferit in functie de aplicabilitatea acestora. Poti vizualiza mai multe pe sci-distribution.ro, preturi competitive pentru anul 2023, site care incearca sa mentina un raport bun calitate-pret.
Articole pe aceeași temă
Socep - o companie 100% românească - face investiții de zeci de milioane de euro în portul Constanța
Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016
Marţi, 28 Iunie 2016
Luni, 06 Iunie 2016
Luni, 14 Martie 2016
Sâmbătă, 05 Decembrie 2015
Sâmbătă, 07 Martie 2015
Miercuri, 07 Ianuarie 2015
Luni, 22 Decembrie 2014
Miercuri, 24 Septembrie 2014