Pulsul economiei

123
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1505648560.jpg

Articole de la același autor

Oameni de afaceri din Qatar și-au manifestat dorința de a deschide o societate comercială în București, fiind interesați de oportunități de investiții în domeniul agroalimentar.

v v v

Noul depozit pe care va fi strămutat depozitul Roșia va fi construit în extravilanul orașului Rovinari și este estimat să fie funcțional în prima jumătate a anului 2019. Investiția necesară se ridică la 43,5 milioane de lei. Suprafața noului depozit va fi mărită, astfel încât să poată alimenta cu cărbune mai multe termocentrale care aparțin CE Oltenia, a precizat Ministerul Energiei.

v v v

Construcția autostrăzii București - Brașov, care va fi făcută cu sprijinul Băncii Mondiale, a devenit prioritate absolută, a declarat Răzvan Cuc, ministrul transporturilor. Autostrada va avea o lungime totală de circa 173 km. O parte din acest sector, între Râșnov și Cristian, a fost deja licitată și urmează să fie încheiat contractul pentru proiectare și execuție. Din întreaga autostradă este deja construită secțiunea București-Ploiești (A3).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 18 Septembrie 2017
Stire din Economie : Euro ciupește din leu
Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
Stire din Economie : O navă cu ciment a eșuat în Golful Thermaic
Pagina a fost generata in 2.1296 secunde