Pulsul economiei

128
Pulsul economiei - pulsuleconomiei-1505480011.jpg

Articole de la același autor

Banca Națională a României și instituțiile de credit discută o eventuală reducere a gradului de îndatorare la creditele de consum. Unele bănci acordă, în prezent, credite cu un grad de îndatorare de 70%, dublu față de pragul admis de Banca Națională. Creditele de consum au atins, din nou, un nivel de alarmă, volumul împrumuturilor noi depășindu-l pe cel din 2007 și 2008.

v v v

Banca Transilvania a informat investitorii de pe piața de capital că negocierile privind achiziția Bancpost continuă. Detalii privind rezultatul negocierilor vor fi comunicate după parcurgerea etapelor necesare și obținerea aprobărilor. Finalizarea negocierilor este estimată la finalul lunii octombrie 2017.

v v v

La 1 mai 2017, față de aceeași dată a anului 2016, efectivele de porcine au scăzut cu 1,9% pe total și cu 3,8% la efectivul matcă. Pe regiuni de dezvoltare, creșterile au fost următoarele: Sud‐Est (+2,0%), Sud‐Vest Oltenia (+1,8%), Nord‐Est (+0,2%). Scăderi au fost consemnate în regiunile: Sud Muntenia (‐1,7%), Nord‐Vest (‐1,4%), Centru (‐0,6%), Vest (‐0,3%), iar în regiunea București‐Ilfov ponderea a rămas constantă. 

v v v

Mark Rutte, primul ministru al Olandei, a declarat că se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen. "Nu acum. Ne opunem. Sunt prea multe temeri privind controlul frontierelor și corupția", a afirmat premierul olandez.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
Stire din Economie : O navă cu ciment a eșuat în Golful Thermaic
Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
Stire din Economie : O navă a eșuat pe Marea Neagră
Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
Stire din Economie : Incident naval în portul Koper, din Slovenia
Pagina a fost generata in 1.1401 secunde