Portul Midia vrea regim de zonă liberă

217
1
Portul Midia vrea regim de zonă liberă - portmidiaportsatellite-1424612369.jpg

Articole de la același autor

Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind instituirea regimului de zonă liberă în portul Midia, pe o suprafață de teren de 2.337.491 mp. Potrivit referatului de susținere, măsura va aduce avantaje financiare în beneficiul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța și al operatorilor economici din portul Midia.

Bunurile proprietate publică sau privată din zona liberă Midia vor fi concesionate sau închiriate. Redevențele și chiriile percepute în baza contractelor încheiate, alături de veniturile rezultate din aplicarea tarifelor de acordare a licențelor de desfășurare a activității, din eliberarea permiselor de acces, comisioane și prestări servicii etc., vor constitui venituri proprii ale administrației portuare.

Prin instituirea regimului de zonă liberă în portul Midia, operatorii economici vor beneficia de facilități vamale, vor fi stimulați să investească în noi facilități pentru operarea mărfurilor, care vor contribui la creșterea traficului de mărfuri în port, susțin inițiatorii proiectului.

Instituirea regimului de zonă liberă în portul Midia, după modelul porturilor Constanța și Murfatlar este solicitată de ani de zile de către Organizația Patronală "Operatorul Portuar".

În 2003, când a fost instituit noul regim vamal în portul Constanța, atractivitatea acestuia a crescut peste noapte. La licitațiile organizate în acel an, pentru închirierea platformelor portuare, se înregistrau evoluții spectaculoase ale ofertelor.

Proiectul privind instituirea regimului de zonă liberă în portul Midia datează din aprilie 2012. Rămâne de văzut dacă, de această dată, va fi avizat.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Luni, 29 Decembrie 2014
Stire din Economie : Topul mărfurilor din portul Midia
Vineri, 26 Septembrie 2014
Stire din Economie : Topul mărfurilor din portul Midia
Miercuri, 23 Iulie 2014
Stire din Economie : Top semestrul I 2014 - portul Midia
Pagina a fost generata in 2.1927 secunde