Unde pleacă românii în vacanță

Pentru 2013, Mamaia rămâne stațiunea "vedetă"

327
1
Pentru 2013, Mamaia rămâne stațiunea

Articole de la același autor

Pentru sărbătorile de iarnă, pe care românii în marea lor majoritate doresc să le petreacă în stil tradițional, destinațiile interne au rămas cam aceleași: Valea Prahovei, Bran - Moeciu, Bucovina, spun reprezentanții ANAT, ca o concluzie trasă după cea de-a doua ediție din acest an a celui mai mare târg de turism din România, desfășurat între 15 - 18 noiembrie, la Romexpo. Prețurile pentru aceste destinații încep de la 1.000 de lei.


Când vine vorba despre vacanțele de vară, Mamaia rămâne stațiunea preferată. "Reducerile practicate la târgul de turism, care s-au aplicat peste discounturile de early-booking, au generat un interes crescut pentru achiziționarea vacanțelor de vară. Vedeta destinațiilor de vară la acest târg a fost litoralul românesc, cu Mamaia ca stațiune favorită, în condițiile în care sezonul estival va fi deschis cu o minivacanță prelungită, ce va include și Sărbătorile de Paște. Prețul pentru un sejur pe litoral în vara 2013 începe de la 1.000 de lei", au preci-zat reprezentanții ANAT.

Pentru românii care aleg să-și petreacă un sejur în străinătate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Austria a fost prima alegere la Târgul de Turism al României. Un sejur de șapte nopți a putut fi achiziționat cu prețuri de la 300 de euro de persoană, în anumite condiții. "Bulgarii, care sunt în plin proces de rebranduire ca destinație de vacanță pentru tot parcursul anului, sunt prezenți în preferințele românilor cu oferte de ski la Bansko și Pamporovo. Prețul mediu al unui sejur de patru zile se situează în jurul sumei de 200 de euro", au mai spus reprezentanții ANAT.

Alte destinații foarte solicitate pentru petrecerea Crăciunului / Anului Nou au fost: Dubai, Malta, Cipru, Egipt și capitalele europene. Pentru un Crăciun la Praga, tarifele pornesc de la 205 euro, pentru Viena de la 149 euro, iar pentru Croația, de la 155 euro.

Potrivit ANAT, destinațiile pe care vizitatorii le-au preferat pentru vacanțele în străinătate pentru vara 2013 se înscriu în trendul consta-tat și anul trecut. Grecia ocupă primul loc, urmată de Turcia, Spania, Bulgaria și Cipru.

N-au lipsit nici solicitările pentru destinațiile exotice, precum Thailanda, Republica Dominicană, Mexic și Kenya. "Croazierele, altădată un produs turistic de lux, astăzi unul relativ accesibil, intră și ele, din ce în ce mai mult, în atenția publicului. Cele mai solicitate destinații sunt pe Marea Mediterană și Caraibe. Au existat de asemenea, multe solicitări pentru city - break-uri, motivat și de numărul mai ridicat de zile libere de care românii beneficiază începând cu acest an. Astfel, minivacanța de Sfântul Andrei va prilejui pentru unii turiști întâlnirea cu marile capitale europene, cele mai multe cereri fiind pentru Barcelona, Viena, Istanbul, Paris, Roma, Budapesta. Prețul mediu per sejur de persoană se situează între 450 - 550 euro", au mai explicat reprezentanții ANAT. 


Comentează știrea

Corina Martin
21 noiembrie 2012
Multumiri !

Multumim, Cuget Liber ! O promovare corecta a comunicatelor ANAT !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3167 secunde