Numărul afacerilor noi e în creștere, iar al insolvențelor, în scădere

251
Numărul afacerilor noi e în creștere, iar al insolvențelor, în scădere - numarulafacerilornoi-1498485348.jpg

Articole de la același autor

Primele cinci luni ale anului 2017 au readus optimismul în mediul de afaceri, după cum reiese din statisticile Oficiului Național al Registrului Comerțului. 


Dacă în 2016 și în debutul lui 2017, înmatriculările de noi afaceri au fost în scădere, tendința s-a inversat în perioada următoare, semn că măsurile legislative de stimulare a inițiativei antreprenoriale, adoptate în acest an, au început să dea roade. Pasul făcut nu este suficient. 


Vechile și noile afaceri se confruntă, în continuare, cu multe amenințări, dintre care amintim: criza lucrătorilor calificați; instabilitatea legislației fiscale; starea infrastructurii de transport rutier, feroviar și fluvial; costurile ridicate ale creditării; lucrul greoi cu instituțiile statului; blocajul finanțărilor europene și birocrația excesivă la accesarea acestora. 


v v v


Datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că, în primele cinci luni ale anului 2017, numărul înmatriculărilor de afaceri noi a crescut cu 23,03% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. La nivel național, au fost deschise 63.374 noi afaceri. Județul Constanța, cu 2.187 de înmatriculări noi, a înregistrat o creștere de 19,84%. 


La data de 31 mai 2017, la nivel național, erau înregistrate 40.112 de SRL-uri debutant (SRL-D), cu 4.113 mai multe decât la 31 decembrie 2016. Dintre acestea, 38.167 erau active. În județul Constanța, în primele cinci luni ale acestui an, au fost înregistrate 102 SRL-uri debutant, numărul lor total ajungând la 1.249.


În cazul firmelor înființate de studenți, situația este diferită. La 31 mai 2017, la nivel național, existau 19.713 astfel de firme, cu doar 41 de firme în plus față de numărul înregistrat la finalul anului trecut. Dintre acestea, numai 11.092 firme mai erau active. În județul Constanța, numărul firmelor înființate de studenți era de 494, fără nicio modificare față de finalul anului 2016. În schimb, numărul firmelor studențești active a scăzut la 253.


v v v


Îmbucurător este faptul că, odată cu stoparea crizei și reluarea creșterii economice, procesul de disoluție a afacerilor s-a temperat. În 2014, la nivel național, numărul societăților intrate în insolvență s-a redus cu 30,05%, ajungând la 20.696, iar în 2015, s-a diminuat cu 50,38%, până la 10.269 cazuri. Tendința s-a menținut în 2016, când au intrat în insolvență 8.371 agenți economici, cu 18,48% mai puțin față de anul 2015. În primele cinci luni din 2017, au intrat în insolvență doar 3.292 de firme, cu 11,51% mai puține față de perioada de referință din anul precedent. În județul Constanța, în perioada ianuarie - mai 2017, au fost înregistrate cu 11,92% mai puține societăți intrate în insolvență, res-pectiv 133. 


Procesul de curățare a mediului de afaceri de "uscături" s-a temperat față de anul precedent. În primele cinci luni din 2017 au fost înregistrate 34.441 de radieri de agenți economici, în scădere cu 39,05% față de aceeași perioadă din 2016. În județul Constanța au fost 1.340 de radieri, cu 35,07% mai puține decât în ianuarie - mai 2016.


Pe de altă parte, dizolvările de agenți economici s-au diminuat cu 36,07%, fiind înregistrate 9.876 de cazuri. În județul Constanța au fost 449 de dizolvări, în scădere cu 41,61%. 


Trăgând linie, se poate spune că starea mediului de afaceri, după cum rezultă din evoluția situației juridice a agenților economici, a fost ceva mai bună în primele cinci luni din 2017. De altfel, numărul de agenți economici activi din punct de vedere juridic, raportați de Registrul Comerțului la 31 mai 2017, a crescut cu 4,10%, față de cel de la 31 mai 2016, ajungând la 1.226.820. Dintre aceștia, 388.344 sunt persoane fizice autorizate, iar 838.476 sunt persoane juridice. 


În județul Constanța, erau înregistrați, la 31 mai 2017, un număr de 45.194 de agenți economici activi, în creștere cu 3,79%, din care 10.926 persoane fizice autorizate și 34.268 persoane juridice.


Desigur, situația juridică a agentului economic este una și starea sa comercială este alta. Un număr mare de entități care figurează ca fiind active juridic sunt inactive din punct de vedere comercial sau au afaceri sporadice.


Mediul de afaceri din România nu se dovedește prea atractiv pentru investițiile străine. La sfârșitul lui mai 2017, erau înregistrate 212.220 societăți cu participare străină la capitalul social, cu doar 1,15% mai multe decât la 31 decembrie 2016. Valoarea totală a capitalului social subscris a crescut cu numai 1,39%, cu puțin peste 45,431 miliarde de euro. Pe primul loc după valoarea capitalului social se situează Olanda, cu 5.013 societăți și un capital de 9,040 miliarde euro. Este urmată de: Austria - 7.286 firme și 4,952 miliarde euro; Germania - 21.778 firme și 4,668 miliarde euro; Cipru - 5.882 firme și 4,008 miliarde euro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 19 Iunie 2017
Stire din Economie : Pulsul economiei
Pagina a fost generata in 1.5042 secunde