Nava "Carmen Silva" va porni în primul voiaj la sfârșitul lunii iulie

769
Bulk-carrier-ul de 25.000 tdw "Carmen Silva" va pleca în probe de mare la sfârșitul acestei săptămâni, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", clc. Mihai Andrei, directorul general al Companiei "Petromin".
Apoi, până la finalul lunii iulie 2008, nava va porni în primul voiaj.
Finanțarea lucrărilor de reparații a fost asigurată de grupul austriac "Voest Alpine". Acesta va recupera împrumutul prin exploatarea navei într-un contract de time-charter. Afacerea este considerată ca fiind foarte bună pentru "Petromin", având în vedere faptul că piața navlurilor, pentru acest tip de navă, este excepțională.
Nava soră "Ileana" (fostă "Kavo Maleas") așteaptă să intre și ea în același proces de reparații complexe.
Odată ce bulk-carrier-ul "Carmen Silva" va începe să producă, valoarea de piață a Companiei de Navigație Maritimă "Petromin" va crește. Rămâne de văzut când va decide Guvernul României să privatizeze "umbra" fostului armator de elită al flotei naționale a României.
În ciuda declinului său, de care vinovat se face statul român (acționarul majoritar), CNM "Petromin" continuă să rămână o afacere de interes. Activul său constă, în principal, din: bulk-carrierele "Carmen Silva" și "Ileana", de 25.000 tdw fiecare, împingătorul "Pluton", complexul de vacanță din Saturn (cu 114 locuri de cazare), 15 spații comerciale în cartierul "Faleză Nord" plus sediul din portul Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6915 secunde