Liderii sindicatelor feroviare s-au întâlnit cu ministrul Transporturilor

280
Liderii sindicatelor feroviare  s-au întâlnit cu ministrul Transporturilor - lideriisindicatelorferoviare-1486908873.jpg

Articole de la același autor

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, și reprezentanți ai companiilor feroviare s-au întâlnit vineri, 10 februarie 2017, cu liderii organizațiilor sindicale din domeniu. Subiectele abordate au vizat: bugetele companiilor din calea ferată, proiectul de lege privind statutul personalului feroviar, soluții pentru îmbunătățirea infrastructurii feroviare, situația investițiilor în infrastructură și material rulant, precum și aspecte ce țin de încheierea noilor contracte colective de muncă.

"Știu că sunt probleme în calea ferată, dar, totodată, sunt sigur că pentru fiecare problemă există cel puțin o soluție de rezolvare. Singuri poate nu o să o găsiți. Dar prin dialog, prin respectul reciproc al opiniilor veți găsi soluții care, odată aplicate, vor dezvolta pe termen lung companiile și vor crește nivelul de trai al salariaților. În mine și colegii mei din minister veți avea întotdeauna un partener pentru promovarea ideilor găsite", a declarat Răzvan Cuc, ministrul transporturilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2628 secunde