Înființați Bursa Agricolă a Mării Negre!

Nava turcească "Harun Konan" a acostat în terminalul Silotrans, din portul Constanța. Urmează să încarce 3.300 tone de porumb, pentru Turcia. În terminalul de cereale Canopus Star, de la digul de nord, sunt alte două nave în operare. Cargoul rusesc "Rushich -1" încarcă 5.100 tone de porumb pentru o destinație necunoscută, iar nava "M. Sahin", sub pavilion turcesc, încarcă 2.800 tone de grâu pentru Slovenia și Grecia.

Mergând mai spre nord, ajungem în portul Midia, unde a acostat nava specializată "Alpha Livestock", sub pavilion Togo, care va încărca berbecuți, în greutate totală de 600 tone.

 

Pentru următoarea săptămână, și-au anunțat sosirea alte 10 nave, care vor prelua 51.500 tone de porumb, 28.900 tone de grâu și 950 tone de animale vii. 

În anul 2016, portul Constanța a ocupat primul loc în Europa la traficul de grâne, derulând 20.393.803 tone de cereale și 2.918.535 tone de semințe uleioase, produse în România, Ungaria și Serbia. Ponderea acestora a ajuns la 45,02% în traficul total de mărfuri. 

În perspectivă, fluxurile de produse agricole tranzitate prin portul Constanța vor crește, România și vecinii ei având potențial să producă recolte de două-trei ori mai mari decât în prezent.

Creșterea producțiilor de cereale nu este neapărat o fericire pentru agricultori. În anii de secetă, când recoltele s-au înjumătățit, au câștigat mai mult decât în anii cu producții bogate. Fermierii știu să are, să semene, să culeagă, dar prețurile grânelor le fac alții. Desigur, există un mecanism al cererii și ofertei, dar în timp ce oferta de pe piața românească este reprezentată de circa 3 milioane de exploatații agricole, cererea se reduce la câteva mari case de comerț internaționale, precum: Ameropa, Cargill, Glencore, Toepfer, Bunge, Agricover, United Grain, Brise. 

Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Marja de negociere a fermierului român este foarte mică, atunci când are de achitat credite la bănci, când nu poate suporta costurile depozitării recoltei, când deține prea puține informații despre evoluția pieții și are nevoie de bani pentru înființarea viitoarelor culturi. 

Nu doar prețurile grânelor depind de marile case de comerț, ci și ale imputurilor agricole de import (ale îngrășămintelor, substanțelor destinate tratamentelor și combaterii dăunătorilor). 

Situația ar fi cu totul alta dacă România ar avea o bursă a cerealelor sau a produselor agricole. Tentativele de a pune bazele unei astfel de instituii de piață datează de aproape două decenii. În februarie 2001, Bursa Maritimă și de Mărfuri Constanța (BMMC) prezenta, prin intermediul ziarului "Cuget Liber", demersurile întreprinse pentru înființarea unei burse a cerealelor și a unei burse petroliere. Proiectul "Bursa Mării Negre", depus în anul 2000, la Guvernul Isărescu, iar în 2001, la Guvernul Năstase, prevedea amplasarea ei în Zona Liberă Constanța (din portul Constanța Sud). 

Peste proiectul Bursei Mării Negre s-a așternut uitarea, iar inițiatorul său BMMC a dispărut de pe scena istoriei, prin poarta falimentului. Au apărut alte inițiative, care, la rândul lor, au fost abandonate.

Ediția din 26 februarie 2010 a publicației "Vocea Brăilei" relatează despre proiectul de redeschidere a Bursei Cerealelor de la Brăila, blocat la Ministerul Agriculturii. Acesta fusese conceput la solicitarea mai multor fermieri din județ și era susținut de președintele Bursei SIBEX, din Sibiu. 

Primii pași reali în constituirea unei burse de cereale au fost făcuți la Corabia, proiectul fiind lansat de Consiliul Județean Olt. Construcția sediului a costat aproape două milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat. Din nefericire, terminalul bursier nu are activitate. Una din principalele cauze este faptul că alegerea locației a fost una nefericită.

Locul unei burse de cereale, care să conteze cu adevărat pe piața Mării Negre și a Europei Centrale și de Est, nu poate fi decât în Constanța sau, mai exact, în portul Constanța, pe traseul marilor fluxuri de cereale. Ideea se sprijină pe numeroase argumente geografice, economice și istorice. În portul Constanța a fost construită și a funcționat o bursă, între cele două războaie mondiale. În 1937, traficul de mărfuri ajunsese la 6,2 milioane tone, Constanța situându-se între primele porturi ale Europei.

Bursa din portul Constanța ar putea să renască, de ce nu, ca o structură în cadrul Bursei Române de Mărfuri. Ieri, într-o convorbire telefonică cu Lavinia Șerban, reprezentanta instituției, am avansat această idee. BRM are oameni tineri, bine pregătiți și inimoși, care se pot înhăma la un asemenea proiect. 

Desigur, o bursă de produse agricole și imputuri pentru agricultură nu se poate naște fără susținerea mediului de afaceri și a instituțiilor guvernamentale. De aceea, proiectul ar trebui să înceapă cu dezbatererea lui de către specialiștii BRM cu conducerile Camerei de Comerț și Industrie a României și ale camerelor de comerț zonale, cu conducătorii direcțiilor județene agricole, ale asociațiilor de fermieri, cu ministerele agriculturii, economiei și pentru mediul de afaceri. Fermierilor trebuie să li se explice care sunt costurile și avantajele tranzacționării pe bursă a recoltelor, vânzărilor de animale și produse animaliere, a achizițiilor de furaje, îngrășăminte, motorină, curent electric și al altor imputuri, a creditelor și polițelor de asigurare. 

Înființarea unei burse agricole a Mării Negre este un proiect de importanță strategică nu doar pentru România și pentru vecinii ei, dar și pentru Uniunea Europeană. Fermierii, guvernele și UE cheltuiesc sume uriașe pentru a obține recolte din ce în ce mai mari, dar cei ce câștigă cu adevărat de pe urma acestui efort colectiv sunt marile case de comerț, care controlează mecanismul netransparent de formare a prețurilor. O bursă agricolă ar face lumină în această zonă extrem de obscură și, cu siguranță, i-ar ajuta pe fermieri să obțină prețuri mai bune. 

În acest an se anunță o recoltă frumoasă de cereale. Vestea proastă este că prețurile de achiziție avansate pe piață sunt de-a dreptul nesimțite. Când fermierii cer explicații, angroisiștii le vând o mie și una de gogoși, pe care n-au cum să le verifice. Ca de fiecare dată, vor fi nevoiți să accepte. N-au încotro! Băncile stau cu cuțitul la gâtul lor și le cer să achite creditele luate pentru înființarea culturilor. Angosiștii știu acest lucru și îi amenință că dacă nu semnează contractul de vânzare acum, vor avea de pierdut, căci prețurile vor scădea peste o lună.