Ghid privind conformarea cu regulile de concurență

190
Ghid privind conformarea cu regulile de concurență - ghidconcurenta-1497972213.jpg

Articole de la același autor

Consiliul Concurenței a pus în dezbatere publică Ghidul privind conformarea cu regulile de concurență. Acesta are drept scop explicarea modalității în care companiile pot realiza și implementa efectiv un program de conformare cu regulile de concurență, se arată în comunicatul dat publicității.


Un astfel de program este un set de reguli, aprobate de conducerea unei companii, pe care angajații ei (nu doar persoanele cu funcții de conducere) și orice alte persoane însărcinate cu reprezentarea intereselor companiei, trebuie să le respecte, pentru a nu încălca legislația în domeniul concurenței.


Ghidul vine în sprijinul mediului de afaceri prin evidențierea beneficiilor unui astfel de program de conformare precum și a riscurilor încălcării legislației concurenței, adresându-se tuturor companiilor: corporații multinaționale sau întreprinderi mici ori mijlocii.


O atenție deosebită este acordată IMM-urilor, întrucât acestea dețin mai puține resurse ce pot fi folosite în scopul achiziționării de servicii de consultanță pentru realizarea unor programe de conformare.


Materialul este structurat în șase capitole care prezintă atât aspecte de ordin general privind concurența (ex.: rolul concurenței, cadrul de reglementare, costuri ale neconformării), cât și elemente referitoare la crearea și implementarea efectivă a unui program de conformare.


Astfel, identificarea și evaluarea riscurilor de implicare în practici anticoncurențiale reprezintă primul pas în organizarea unui plan de conformare. Ghidul nu stabilește un set unic de criterii și nu impune un model limitativ pentru programul de conformare. Fiecare companie trebuie să aibă în vedere factori precum prezența geografică, obiectul de activitate, nivelul lanțului comercial unde activează, natura produsului sau serviciului, condițiile de piață, intensitatea interacțiunii cu ceilalți concurenți, relațiile contractuale cu terții sau specificul organizațional.


Un program efectiv de conformare cuprinde atât elemente informative (manual de conformare, sesiuni de instruire și evaluare), cât și proceduri specifice și angajamente ferme, cu rolul de a impune norme de conduită menite să diminueze riscurile de angajare în practici anticoncurențiale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7567 secunde