FOTO. Protocol de colaborare între portul Constanța și portul Baja (Ungaria)

290

Articole recomandate

Ieri, sala de conferințe a hotelului Saint George Residence, din Budapesta, a găzduit evenimentul "Romanian - Hungarian Bulk Cargo&Logistics", organizat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, cu sprijinul compa-niilor Comvex, Umex, United Shipping Agency și Rom-cargo Maritim.

Alături de companii din portul Constanța, s-au aflat cei mai importanți jucători de pe piața transporturilor din Ungaria, din domeniul logistic, organizații profesionale și autorități din acest sector.

Prin organizarea acestui eveniment, CNAMMC dorește să sprijine parteneriatul dintre firmele care își desfășoară activitatea în domeniul portuar și companiile din domenii asociate din Ungaria, cu scopul de a intensifica fluxul de mărfuri.

George Gabriel Vișan, directorul comercial al CNAPMC, a declarat: "Din 2008, volumul de mărfuri tranzitat prin portul Constanța având ca origine sau destinație Ungaria a depășit 20 milioane de tone. Potențialul este însă mult mai mare. De aceea suntem aici, să identificăm căi de a atinge acest potențial, să vă aflăm opiniile legate de posibilitățile de creștere a traficului de mărfuri între Ungaria și portul Constanța."

La rândul său, Valeriu Nicolae Ionescu, directorul general al CNAPMC, a precizat următoarele: "Din datele de trafic înregistrate pe relația Ungaria, cerealele reprezintă cel mai important tip de marfă. Tranzitând portul Constanța, cerealele din Ungaria ajung în Egipt, Japonia, Grecia, Cipru, Israel, Turcia, Liban, Tunisia, Arabia Saudită, Iordania. Combustibilii minerali solizi, vin din China, SUA sau Canada, prin portul Constanța, spre Ungaria. Deși destinațiile sunt diversificate, cantitățile de mărfuri care tranzitează și sunt operate în portul Constanța sunt departe de potențial."

În cadrul evenimentului a fost semnat un protocol de colaborare între portul Constanța și portul Baja, din Ungaria. El va sta la baza unor inițiative viitoare care să conducă la înfrățirea dintre cele două porturi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5144 secunde